vineri, 28 noiembrie 2008

Mariana Gheorghe, Petrom: Am inceput procesul de prioritizare a investitiilor din cauza crizei

Vanzarea segmentului de petrochimie, gasirea unor parteneri pentru dezvoltarea Doljchim, vanzarea Petrom Distributie Gaze, a motelurilor, terenurilor sau statiilor neprofitabile sunt analizate acum de companie in scopul reducerii pe cat posibil a costurilor operationale.
"Am inceput sa studiem portofoliul de proiecte pe toate diviziile si urmarim doua lucruri in prioritizarea lor: rentabilitatea si perioada de recuperare a investitiilor. Luam in calcul diverse scenarii care constituie elemente de constructie bugetara pentru anul viitor", a declarat Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom. Spre exemplu, pe partea de explorare si productie, in cazul unor investitii cum ar fi dezvoltarea zacamantului off-shore Delta, se ia in calcul posibilitatea folosirii unor tehnologii mai ieftine chiar si in contextul in care nu s-ar mai realiza termenele initiale de finalizare. Segmentul de rafinare, dar si cel de retail, activele non-core ale companiei sunt directii in care reprezentantii Petrom se uita in acest moment pentru reducerea cheltuielilor operationale in timpul crizei.
"Nu am luat inca decizia de a vinde rafinaria Arpechim, dar ne gandim la transformarea acesteia astfel incat sa aiba si alte utilizari. Mai avem timp cativa ani sa decidem ce vom face cu aceasta unitate, in contextul in care noi acum ne concentram pe dezvoltarea Petrobrazi. Avem negocieri cu un partener pentru vanzarea Petrom Distributie Gaze, cautam potentiali parteneri pentru Doljchim si incercam sa vindem motelurile, terenului si statiile care nu sunt rentabile", a mai precizat Mariana Gheorghe.
Potrivit acesteia, cu cat scade pretul barilului de petrol, cu atat mai tare este afectat cash-flowul companiei si deci abilitatea acesteia de a obtine fonduri pentru investitii, strategiile privind contrplul costurilor devenind foarte importante.
Pe segmentul de rafinare si marketing, vanzarile prin statii ale Petrom au crescut cu 26% in al treilea trimestru al anului comparativ cu perioada similara din 2006, in timp ce volumul total a crescut cu 6% in perioada analizata.
In primele noua luni ale anului, vanzarile prin statii au crescut cu 25%, in timp ce vanzarile totale au crescut cu 14% fata de primele noua luni din 2007. Insa, comparativ cu al doilea trimestru al anului, vanzarile totale din marketing au crescut cu doar 2,7% in al treilea trimestru in conditiile in care cresterea inregistrata in al doilea trimestru fata de primul a fost de 18%.
"Criza financiara va afecta si pietele economiei reale. Ar fi nerealist sa nu ma astept la acest lucru, iar acest fenomen se va vedea si asupra consumului de carburanti. Cu toate acestea, in luna octombrie a anului acesta am inregistrat recordul absolut de vanzari prin intermediul statiilor, cresterea in volum fata de aceeasi luna a anului trecut fiind de peste 30%, pana la un nivel de 200 de milioane de litri. Beneficiem de cele mai scazute preturi la pompa, iar investitiile in partea de servicii se vad. Cu toate acestea, pentru anul viitor sper sa atingem un nivel similar de vanzari cu cel de anul acesta, cu o marja de plus/minus 5%", a mai declarat reprezentanta Petrom.
Potrivit acesteia estimarea pentru anul viitor tine cont de impactul pe care criza il va avea asupra clientilor corporate si asupra bonitatii lor.
"Inca nu intelege nimeni impactul acestei crize si de aceea este foarte dificil de facut acum estimari pentru ceea ce va urma", a mai precizat Gheorghe.
Pe partea de rafinare, compania a procesat 4,57 mil. tone de titei in primele noua luni ale anului, in crestere cu 2% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut. Marjele de rafinare au scazut cu 86% in perioada analizata pana la un nivel de 0,59 dolari/ baril, reflectand pe de o parte deterioarea marjelor la benzina si la produse grele, precum si diferenta mai mica intre titeiul Bret si Ural, iar pe de alta parte, efectul negativ al pretului ridicat al titeiului asupra consumului propriu de energie.
Pe partea de explorare si productie, cel mai important segment de business din cadrul Petrom, in al treilea trimestru al anului s-a inregistrat un profit operational (EBITDA) de 1,67 miliarde de lei (466,4 mld. euro), in crestere cu 81% comparativ cu perioada similara a anului trecut si cu 25,7% mai mare fata de al doilea trimestru al acestui an, in ciuda scaderii accelerate a pretului titeiului incepand din luna august.
Pretul titeiului Brent a scazut de la un maxim de 143 de dolari pe baril la mijlocul lunii iulie la 60 de dolari pe baril la finele lunii octombrie.
Investitiile in segmentul de explorare si productie in al treilea trimestru al anului au ajuns la 893 de milioane de lei (294,4 milioane de euro), in crestere cu 21% fata de aceeasi perioada din 2007.
Productia totala a fost de 51,89 milioane barili echivalent petrol in primele noua luni, in scadere cu 2% fata perioada similara din 2007. In primele noua luni ale anului, segmentul de explorare si productie a generat un profit operational de 4,27 mld. lei (1,19 mld. euro), cu 68% mai mare fata de aceeasi perioada din 2007.

Fondurile mutuale de actiuni au pierdut 7% din active in octombrie

Piata fondurilor mutuale, aflata deja intr-o stare de subdezvoltare din cauza scandalului FNI din 2000, primeste acum lovituri naucitoare din cauza scaderii puternice a actiunilor de pe Bursa.

Investitorii au facut in octombrie retrageri record de 23,3 mil. lei (6,3 mil.euro) din fondurile romanesti de actiuni si diversificate, speriati de una dintre cele mai dramatice scaderi suferite de Bursa de Valori din Bucuresti (BVB).
Fondurile de actiuni au inregistrat retrageri nete in valoare de 9,2 mil. lei in octombrie, cel mai mare volum de anul acesta, in timp ce din fondurile diversificate (care investesc in actiuni si instrumente cu venit fix) au iesit 14,1 mil. lei, potrivit raportului lunar realizat de Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF). Mai mult, in primele zece luni ale anului fondurile de actiuni au inregistrat retrageri nete de 15,3 mil.lei, in timp ce investitorii in fondurile diversificate au facut retrageri nete in valoare de 28,6 mil. lei.

Impact: Ne-am putea orienta catre locuinte de tip "low cost"

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer&Contractor (IMP) ar putea fi fortat sa reduca standardele de confort ale locuintelor pe care le construieste pentru a le putea face astfel mai accesibile clientilor proprii.
"Probabil ca daca austeritatea autoimpusa a bancilor, translatata catre clienti, se va mentine, noi ne vom remodela produsele ca si companiile low-cost, care nu includ un confort nenecesar", a declarat Dan Ioan Popp, presedintele si principalul actionar al Impact Bucuresti.

CNVM respinge contestatiile lui Catalin Chelu in scandalul de la SIF5 si SIF2

Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a respins contestatiile aduse de omul de afaceri Catalin Chelu privind amenda primita de la institutie pentru depasirea pragului maxim de detinere la SIF Oltenia, de 1%, si decizia autoritatii de supraveghere de a nu-l valida in conducerea SIF Moldova. Chelu a contestat ordonanta CNVM prin care a fost amendat cu 5.000 de lei, intrucat nu a declarat ca actioneaza in mod concertat cu mai multi actionari la SIF Oltenia. El pretindea ca investigatia s-a desfasurat in mod nelegal, ajungandu-se in mod nejustificat la concluzii neconforme cu realitatea, de natura a-i aduce petentului prejudicii insemnate, potrivit buletinului CNVM. Comisia a emis o ordonanta prin care il obliga pe Chelu sa respecte, impreuna cu persoanele care actioneaza concertat la SIF Oltenia, prevederile legale privind pragul maxim de detinere de 1%. Totodata, CNVM a obligat CA al SIF Moldova sa convoace o noua AGA pentru analizarea oportunitatii de mentinere a omului de afaceri in functia de membru si presedinte al CA.

Bursa de Valori a modificat conditiile de promovare la categoriile superioare

Companiile care vor sa promoveze la Categoria I a Bursei trebuie sa aiba o capitalizare de minimum 30 milioane euro, fata de 8 milioane euro in prezent, sa inregistreze o lichiditate aproape dubla fata nivelul prevazut de reglementarile in vigoare si sa prezinte un plan de afaceri pentru trei ani. Consiliul Bursei de Valori Bucuresti (BVB) a aprobat, in luna aprilie, modificarea criteriilor pentru promovarea de la Categoria a II-a la Categoria I a Bursei si de mentinere la cele doua categorii. De asemenea, emitentii vor prezenta un plan de afaceri pentru urmatorii trei ani, fata de doi in prezent. Pentru transferul la Categoria I au fost modificate si valorile a doi indicatori de lichiditate. Astfel, numarul mediu de transferuri creste de la 5 la 28 de tranzactii pe zi, iar valoarea medie a schimburilor urca de la 25.000 lei la 45.000 lei.

Oferta ArcelorMittal pentru preluarea operatorului Comvex Constanta a fost suspendata

omisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) a suspendat vineri timp de doua saptamani derularea ofertei publice lansate de Mittal Steel Holdings pentru preluarea operatorului portuar Comvex Constanta, se arata intr-o decizie a autoritatii, remisa Bursei de Valori Bucuresti. Oprirea temporara a ofertei a fost decisa ca urmare a unor adrese formulate catre CNVM de Comvex si o parte dintre actionarii firmei, printre care si Solidmet, investitorul care detine pachetul majoritar din capitalul operatorului portuar, se spune in anuntul institutiei. Mittal Steel Holdings a lansat, in 22 octombrie, o oferta publica pentru a prelua 64% din actiunile Comvex, cu o valoare totala de 155,6 milioane de lei (aproximativ 42 milioane euro). Conducerea Comvex considera ca oferta este nelegala pentru ca nu a fost realizata de catre firma care detinea pachetul de control la Comvex, respectiv Expert Placement Services Limited, ci de o entitate din grupul ArcelorMittal, iar oferta s-a adresat doar unei parti din actiunile detinute de actionari, respectiv capitalului nemajorat al Comvex. Suspendarea ofertei de preluare la operatorul portuar vine in contextul in care Expert Placement Services Limited a contestat in justitie hotararea de majorare a capitalului Comvex, luni urmand sa aiba loc un nou termen in acest proces, potrivit lui Viorel Panait, directorul general al Comvex.

SIF Transilvania vrea sa cheltuiasca 15 mil. euro pe hotelurile din Covasna

SIF Transilvania ar putea sa inceapa de anul viitor o investitie in valoare de circa 15 milioane de euro pentru modernizarea hotelurilor Caprioara, Covasna si Cerbul din centrul statiunii Covasna, potrivit lui Lorincz Zsigmond, primarului statiunii. Hotelurile se afla in patrimoniul SC Turism Covasna (TUAA), companie listata pe piata RASDAQ, la care SIF Transilvania este actionarul majoritar. Contactat ieri de Ziarul Financiar, Floriean Firu, directorul general adjunct al SIF Transilvania, a precizat ca proiectul de investitii pentru statiunea Covasna se afla inca in stadiul de proiectare, dupa finalizare acesta urmand sa intre in Consiliul de Administratie pentru aprobare. Potrivit lui Zsigmond, Turism Covasna a solicitat eliberarea certificatului de urbanism pentru intocmirea documentatiei de autorizare pentru modernizarea Hotelului Cerbul.
El a mai spus ca, potrivit planului, in prima faza vor fi modernizate hotelurile Cerbul si Caprioara, iar dupa finalizarea lucrarilor la acestea, hotelul Covasna va fi cel mai probabi demolat si reconstruit.
Protocolul de colaborare intre SIF Transilvania, Consiliului Judetean Covasna, Consiliul Local Covasna si Camera de Comert si Industrie Covasna pentru valorificarea mai buna a potentialului balnear al statiunii a fost semnat in 2006.

3.000 de investitori au parasit fondurile de actiuni

Investitorii au fugit din fondurile de actiuni pentru a se refugia in depozite bancare sau fonduri care investesc in instrumente de venit fix, aproape 2.800 de persoane alegand anul acesta sa se retraga din fondurile de actiuni.
Fondurile de actiuni au pierdut in primele zece luni ale anului 2.800 de investitori, in timp ce din fondurile diversificate s-au retras 1.600 de persoane. Cea mai mare parte a investitorilor s-au refugiat in depozite bancare sau fonduri care investesc in instrumente cu venit fix, sunt de parere administratorii.

AVAS va elabora un plan de salvare a Oltchim

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) vrea sa elaboreze un plan de sustinere a combinatului Oltchim Ramnicu Valcea pe timp de criza, similar cu cele anuntate de autoritatile din intreaga lume, inclusiv sub forma unui imprumut, pentru a ajuta compania in contextul crizei financiare, si va anunta Comisia Europeana (CE) despre aceasta operatiune.
"Am discutat cu administratia societatii (n.r. - Oltchim) si incercam un program de revitalizare a activitatii. Vreau sa il intocmim in aceste zile si sa il notificam si Comisiei Europene. Daca e nevoie sa presupuna si o infuzie de capital sub forma de imprumut, deci un ajutor de salvare cum se numeste in legislatia europeana, o sa apelam si la asta", a declarat Teodor Atanasiu, presedintele institutiei.

Ceuca, Broker Cluj: Investitorii parca au inceput sa acumuleze

Bursa a inchis saptamana cu noi aprecieri, continuand astfel revenirile din ultimele doua saptamani. Indicele celor mai lichide zece societati din piata, BET, a crescut vineri cu 2,1%, in vreme ce indicele general al pietei, BET-C, s-a apreciat la randul sau cu 2,6%.
Cele mai importante cresteri au fost inregistrate din nou de catre societatile de investitii financiare, indicele de ansamblu al acestora, BET-FI, crescand cu aproape 7,1% vineri. De altfel, de la inceputul saptamanii, indicele SIF-urilor a sarit cu circa 28,6%, in vreme ce in ultimele doua saptamani acesta a avansat cu 42%. BET-C a avansat saptamana trecuta cu aproape 10%, in vreme ce BET a crescut cu 10,6%.

duminică, 23 noiembrie 2008

Economia pe hartie arata din ce in ce mai bine

2002 - cel mai bun an economic dintre ultimii 12. Cel putin asa arata cifrele. Acestea au depasit in mai multe cazuri asteptari considerate oricum prea optimiste in urma cu 12 luni: cresterea economica s-a mentinut peste 4,5%, inflatia a scazut sub 20%, exporturile au batut recordul cu peste 13 mld.$.
S-a restructurat mai mult economia in 2002? S-a privatizat mai mult? Au dat navala investitorii straini? Cu siguranta, nu. Si atunci, cifrele sunt doar cifre?
Un raspuns ar putea fi concluzia unei analize a Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD): cresterea economica inregistrata de Romania in ultimii trei ani reprezinta mai degraba "recuperare", decat progres economic solid. Ceea ce inseamna ca procesul real de crestere, tradus in investitii si sporuri de productivitate de-abia incepe.
Adevarul este ca 2002 a beneficiat de o acumulare de rezultate ale unor masuri economice luate in anii precedenti, dar si de o conjunctura externa neasteptat de favorabila. Acestea au fost dublate de politici fiscale si monetare mai consistente. Ceea ce inseamna ca exista premise pentru un mediu economic din ce in ce mai prietenos in Romania.
Analistii spun ca 2003 ar putea face diferenta, pornind de la acumularile din ultimii trei ani.
Cifrele din ce in ce mai bune pe parcursul lui 2002 au imbunatatit net pozitia externa a Romaniei, care gaseste din ce in ce mai usor bani pe pietele externe de capital. A contat inclusiv cresterea continua a rezervei valutare, care incheie anul aproape de sapte miliarde de dolari.
Agentiile de evaluare financiara au inceput sa ia in considerare aceste cifre, insa fara multa graba. Romania nu primeste inca notele unei economii in care investitiile au un grad ridicat de siguranta, asa cum este cazul tarilor vecine. Din acest punct de vedere, Bulgaria este cu un pas inaintea Romaniei. Nici un este prea greu, avand in vedere ca Romania este singura tara din regiune cu inflatie de peste 10%. 2002 a adus insa o scadere a inflatiei cu mai mult de zece puncte procentuale, ceea ce incepe sa aduca "adevarul" in economie. Bugetul de stat pe anul viitor este construit pe estimarea unei inflatii de 14%, in timp ce BNR merge pe o prognoza mai optimista, de 13%. Reducerea peste asteptari a inflatiei in 2002 a fost posibila, fara indoiala, si datorita unei conjuncturi favorabile: scaderea inflatiei la nivel mondial, scaderea pretului titeiului, evolutia raportului euro/dolar, care permis mentinerea unui curs stabil al leului si a contribuit astfel la frangerea, cel putin pentru o perioada, a asteptarilor inflationiste.
Mediul economic a beneficiat, mai ales in a doua jumatate a anului, de scaderea importanta a dobanzilor.
Finantele au apasat pe acceleratie pentru scaderea dobanzilor mult mai vizibil incepand cu toamna acestui an.
Dobanzile platite de Ministerul Finantelor pentru titlurile de stat, fie ca sunt certificate de trezorerie sau obligatiuni, sunt etalon pentru intreaga piata bancara, trendul pe care merg acestea fiind preluat de banci in evolutia dobanzilor pasive (la depozite) si, cu anumite decalaje, si in nivelul celor active (la credite). Astfel, dobanzile la depozite au scazut rapid in a doua jumatate a anului, economiile pe termene scurte fiind remunerate cu dobanzi coborate pana la 14% - devenite real negative in noiembrie, din cauza cresterii inflatiei la 2,6%. Dobanzile au scazut si la creditele in lei, insa mult mai incet, piata tinzand spre o dobanda de 25%.
Pentru piata valutara 2002 a fost un an complet atipic prin stabilizarea cursului leu/dolar pe o perioada de aproape cinci luni, in care doar euro s-a miscat. "Fixarea" dolarului pe o perioada atat de mare a contribuit intr-o mare masura la scaderea inflatiei, prin frangerea asteptarilor de crestere a preturilor din cauza cresterii dolarului. In acelasi timp, cresterea euro a sustinut puternic exporturile, care au depasit toate asteptarile.
Pentru 2003, BNR a anuntat schimbarea referintei pe piata valutara, dolarul urmand a fi inlocuit cu euro. In acest fel, banca centrala ar putea interveni direct asupra cursului leului fata de moneda europeana.
2002 a fost pentru Romania al doilea an consecutiv cu o prezenta importanta pe pietele internationale de capital, dupa mai multi ani de intrerupere.
Investitorii straini au plasat peste un miliard de dolari in titluri de valoare emise de statul roman sau de companii cu capital de stat. Numai ministerul finantelor a imprumutat aproape 700 milioane de dolari printr-o emisiune de euroobligatiuni. Termoelectrica a strans 200 milioane de dolari cu garantia statului, in timp ce compania CFR Marfa a imprumutat pe cont propriu 119 milioane de euro.
Chiar daca 2002 nu a adus noi investitii straine directe importante, intrarile de capital strain, reflectate in balanta de plati externe, pot fi considerate masive. Desi nu stie prea multe despre aceste intrari, cert este ca sustin contul curent pentru a incheia anul cu un deficit de pana in 1,5 miliarde de dolari.

Politica externa: punct lovit. Cea interna: multe tinte ratate

entru Romania, cel mai bun an din punct de vedere politic si economic a venit cu intarziere de mai multi ani.
Invitarea Romaniei pentru a adera NATO a avut la baza mai mult o conjunctura externa si mai putin succesele interne ale politicii romanesti.
Din punct de vedere economic, cresterea este mai mult o recuperare a declinului din anii anteriori. Ceea ce este de remarcat este faptul ca se fac investitii importante si ca incep sa vina si in Romania companiile internationale mari, cu nume, fie prin achizitii, fie prin dezvoltarea unor afaceri de la zero.
Romania devine din ce in ce mai mult o piata atractiva pentru companiile straine, care au forta financiara de a dezvolta afacerile.
Spre deosebire de anii precedenti, cand politica interna era pusa pe primul loc, de cele mai multe ori in detrimentul celei externe, anul acesta raportul pare sa se fi schimbat. Cele mai multe dintre deciziile si demersurile pe care liderii politici le-au facut conduc catre aceasta concluzie.
Iar raspunsurile primite din partea cancelariilor occidentale si europene arata ca aceasta schimbare de abordare a fost oportuna.
Anul 2002 a inceput pentru romani cu dobandirea dreptului de a calatori liber in spatiul Schengen, fara vize. Bucuria a fost cu atat mai mare cu cat Romania era singurul stat candidat la UE supus obligativitatii vizelor. Ceea ce a urmat a confirmat insa unele dintre rezervele responsabililor europeni. Presa europeana a scris, in repetate randuri despre probleme provocate in strainatate de emigrantii romani, cazurile din Franta fiind de notorietate.
Insa, cea mai importanta zi politica a anului 2002 este, indiscutabil, ziua de 21 noiembrie, cand Romania a fost invitata sa adere la NATO. Discursul secretarului general al NATO George Robertson, prin care propunea sefilor de stat si de guvern din statele membre NATO sa accepte invitarea in Alianta a Romaniei, Bulgariei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Slovaciei si Sloveniei, ramane punctul de referinta. Liderii politici de la Bucuresti s-au grabit sa comenteze si sa salute decizia de la Praga, insa si de aceasta data dihotomia putere-opozitie nu a disparut.
Liderii puterii au vorbit despre schimbarile pe care le va aduce invitarea Romaniei la NATO, in timp ce reprezentantii opozitiei au subliniat pasii facuti pana la acest moment si, implicit faptul ca succesul li se datoreaza in mare parte si lor.
Doua zile mai tarziu, Romania polariza din nou atentia internationala. Motivul il constituia vizita la Bucuresti a presedintelui american George W Bush.
Evenimentul care incheie anul politic este summitul de la Copenhaga, reuniune la care Romania a fost reprezentata de presedinte, premier si ministri.
Tot in acest an, relatiile Romaniei cu UE au fost la un moment dat puse la incercare de acordul semnat de Guvernul de la Bucuresti cu SUA privind imunitatea militarilor americani in fata Curtii Penale Internationale, Acordul semnat la 1 august, a atras criticile mai multor responsabili europeni.S-a ajuns pana acolo incat presedintele Parlamentului European Patt Cox a scris Parlamentului roman sa nu aprobe acest acord. Ulterior, tensiunile s-au temperat, pentru ca Acordul a ramas pe linie moarta, nemaifiind trimis la Parlament.

Spre UE in 2007

Summitul de la Copenhaga, care a incorporat in Uniunea Europeana inca 10 state, UE ajungand astfel la o populatie de 450 milioane locuitori, a produs cea mai mare piata din lume. Pentru prima data in istorie, avem de-a face cu o formatie interstatala care-si pune ca obiectiv aducere

vineri, 19 septembrie 2008

Programul zilei si calcule/ Slavia Praga viseaza la optimile Ligii Campionilor

Grupa E
Stuttgart - Rangers
Lyon - Barcelona

Barcelona are nevoie de un singur punct pentru a-si asigura prezenta in optimi de finala. Lyon este angajata intr-o cursa disperata pentru a prinde locul secund.

Clasament:
1. Barcelona 10p
2. Rangers 7p
3. Lyon 6p
4. Stuttgart 0p

Grupa F
Dinamo Kiev - Roma
Manchester United - Sporting Lisabona

marți, 20 mai 2008

Bondarenko - Szavay (Bonusuri Astra Sport Bets)

In meci interesant in optimile de finala ale turneului de la New Haven inte ucrainianca Alona Bondarenko si unguroaica Agnes Szavay,o ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului.Cred ca unguroaica Agnes Szavay se va impune in fata ucrainiencei Alona Bondarenko pentru ca este mai in forma decat aceasta.Ucrainianca Alona Bondarenko in varsta de 23 de ani se afla pe locul 23 in clasamentul Wta Ranking,ea are in palmares un turneu castigat,iar din tenis a strans aproximativ 300000 de dolari,de partea cealalta adversara ei unguroaica Agnes Szavay in varsta de doar 18 ani se afla pe locul 41 in clasamentul Wta Ranking,ea a reusit sa-si treaca pana acum in palmares un turneu castigat chiar in acest an,iar din tenis a castigat aproximativ 200000 de dolari.Cele doua jucatoare s-au mai intalnit pana acuma o singura data chiar in acest an la Wimbledon,unde jucatoarea ucrainianca s-a impus in 2 seturi.Cred ca va fi un meci frumos intre aceste doua tinere jucatoare,iar la final unguroaica Agnes Szavay va castiga in trei seturi,chiar daca la intalnirile directe conduce Bondarenko cu 1-0.

Almagro Nicolas - Mathieu Paul Henri (Bonusuri Astra Sport Bets)

Astazi in optimile de finala de la New Haven se intalnesc Nicolas Almagro tanarul spaniol care ii vad o cariera frumoasa si francezul Paul Henri Marhieu,va fi un meci interesant .Peste numai cate-va zile mai precis saptamana viitoare va incepe turneul de grandslam de la Us Open .Astazi Almagro porneste cu sansa a doua , dar avand o dispozitie buna de jok cred ca va reusi sa treaca de Mathieu , care este favoritul acestei partide , avand un jok mult mai complex, dar asta si din ciuda varstei ,jucate la profesionism.Almagro are 22 de ani , si se afla pe locul 28 in Atp, si in acest an are 1 turneu castigat.Mathieu este pe locul 22 in clasamentul atp , a castigat anul acesta 2 turnee.Intalnirile dintre cei doi jucatori au fost putine , doar o partida in care s-a impus francezul,deci scorul general este de 1-0 pentru Mathieu ,care si astazi porneste cu prima sansa dar spaniolul este ambitios si cred ca va reusi surpriza .Merg pe almagro!!!

Ivo Karlovic - Thomas Johansson (Bonusuri Astra Sport Bets)

Am ales sa pun si un meci din catdrul turneului de tenis de la New Heaven , unde Karlovic il intalneste Johansson , un meci practic extrem de interesant intre un croat si un suedez , sa revenim la Thomas Johanssoon , care dupa un inceput slab de sezon si-a revenit treptat,saptamana trecuta reusind sa castige un Challanger , destul de lejer , in ciuda varstei sale ,pana acum in acest turneu a trecut de Vliegen in primul tur si de Potito in al doilea tur .Ivo Karlovic un croat bazat pe serviciu, dar in afara de serviciu dupa parerea mea el nu arata nimic, va fi foarte greu sa castige un break in fata lu Johansson,croatul este mult mai lent decat suedezul , avand o inaltime de 2.08 si o greutate de 104 kg.Jocul caracteristic a lui Johansson este pe fundul terenului , care cred ca il va alerga putin pe Karlovic.In clasamentul Atp Ivo Karlovic ocupa locul 33 in timp ce suedezul Johansson ocupa locul al 72.Merg pe mana lu Johansson !!!

V Azarenka (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din turul al doilea al turneului feminin de la New Haven la dublu unde perechea formata din jucatoarea bielorusa Vitoria Azarenka si frumoasa jucatoare din Rusia Maria Kirilenko le infrunta pe favoritele numarul doi ale acestui turneu perechea formata din jucatoare ceha Kveta Peschke si australianca Rennae Stubbs.Este un meci in care perchea formata din jucatoare ceha Kveta Peschke si australianca Rennae Stubbs are clar prima sansa pentru ca au de partea lor experienta,ele jucand de mult timp impreuna si reusind performante notabile,iar adversarele lor din aceasta pertida Azarenka si Kirilenko sunt abia la al doilea meci in care ele evolueaza impreuna,primul a fost in primul tur al acestui turneu unde le-au invins pe E Daniilidou si J Woehr in doua seturi identice incheiate la 4.Perchea formata din jucatoare ceha Kveta Peschke si australianca Rennae Stubbs este pe locul 7 in clasamentul doubles Race si vor dori sa ajunga cat mai departe la acest turneu pentru a reusi calificarea la turneul Campionilor,ele au castigat in acest an un turneu,impunandu-se la Los Angeles.

Uhlirova V. (Bonusuri Astra Sport Bets)

La turneul de dublu feminin de la turneul New Haven perechea formata din Cara Black si Liezel Huber ocupantele locului 1 si respectiv 2 mondial se intalnesc cu ocupantele locurilor 44 si 32 wta Agnes Szavay si Vladimira Uhlirova. Perechea Black/Huber si-a trecut in palmares Australian Open cu victorie in finala la Yung-Jan Chan/Chia-Jung Chuang 6-4 6-7 6-1, au castigat tot anul acesta Masters-ul de la Paris si Antwerp pe i-hard, la Dubai au trecut in finala de Svetlana Kuznetsova/Alicia Molik 7-6 6-4 si la San diego au trecut tot in finala de Viktoria Azarenka/Anna Chakvetadze 7-5 6-4. Singurele finale pierdute au fost la Miami 6-4 3-6 10-2 pentru Lisa Raymond/Samantha Stosur si la Toronto unde au cedat la rina Srebotnik/Ai Sugiyama. Cealalta pereche Agnes Szavay/Vladimira Uhlirova nu are un palmares impresionant pe hard jucand doar o finala la Doha pierduta la Martina Hingis/Maria Kirilenko si un tur secund la Toronto cedat in 2 seturi la Shuai Peng/Zi Yan. Predictia mea este ca Black si Huber nu au un adversar care sa le faca probleme, dar tenisul este plin de surprize.

Qureshi A. - Dutra Silva R. (Bonusuri Astra Sport Bets)

Va propun inca o partida contand pentru calificarile de la US Open.Intalnirea dintre pakistanezul A.Quareshi si brazilianul Dutra- Silva.Ambii jucatori sunt la al doilea tur de calificare la acest turneu.Pakistanezul Quareshi a trecut in primul tur al calificarilor de luxemburghezul G.Muller in doua seturi ambele castigate in tie-break la cinci si la sapte.De partea cealalta brazilianul a trecut de necunoscutul american N.Kryvonons in doua seturi 7-6 6-3.Quareshi are anul acesta trei participari la turneele ATP el reusind de fiecare data sa treaca de primul tur.La ultimul turneu la care a participat cel de la Newport a ajuns pana in turul trei dupa ce a trecut de M.Fish si de N.Healey ca mai apoi sa fie eliminat de catre belgianul D.Norman.Adversarul lui de astazi are anul acesta cu o singura exceptie participari numai la challengeruri.Asadar la acest meci voi miza pe victoria pakistanezului Quareshi care va incerca o calificare pe tabloul principal a doua oara la un mare turneu dupa cel de la Wimbledon unde a parasit competitia in turul al doilea.Asadar va urez multa bafta si mult succes !!

Kuznetsova - Schiavone (Bonusuri Astra Sport Bets)

La turneul de la New Haven in turul 3 se intalnesc rusoaica Svetlana Kuznetsova pozitia 4 mondial si italianca Francesca Schiavone locul 26 wta. Cele doua tenismene s-au mai intalnit de 7 ori pana acum Kuznetsova castigand 5 partide cedand un singur set. Schiavone s-a impus pe carpeta la Moscova si pe zgura la Amelia Island dupa abandonul rusoaicei. La Australian open Kuznetsova a ajuns doar pana in turul 4 pierdut la Shahar Peer, dar a urmat semifinala la Dubai pierduta in 3 seturi la Justine Henin. A mai jucat o finala la Doha pierduta tot la Henin, iar la Indian Wells a facut finala cu Hantuchova cedand in 2 seturi 3-6 4-6. La Toronto a avut un inceput de partida in forta cu Golovin, dar s-a inmuiat in setul 2 pierzand avansarea in sferturi. Tot Golovin a invins-o si pe Schiavone in turul 3 la Toronto cu un 6-2 6-0. Italianca nu se mandreste cu o performanta prea buna pe hard sezonul acesta avand doar un sfert de finala la Doha pierdut chiar in fata Kuznetsovei in 2 seturi 3-6 4-6. Rusoaica semifinalista anul trecut la New Haven nu va avea mari probleme in acest meci.

kirilenko M (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din turul doi al turneu de dublu de la New Haven unde se inalnesc favorite numarul doi perchea australiano-ceha Peschke si Stubbs care le intalnesc perechea ruso-beloruso Azarenka si Kirilenko doua jucatoare foarte tinere Azarenka abia a inplini 18 ani iar Kirilenko avand 20 de ani fata de experimentate Stuubs care are 36 de ani si Peschke care are 32 de ani. In acest meci cred ca va invinge experienta deoarece Stubbs si Peschke joaca dublu de peste 10 ani iar Azarenka si Kirilenko de abia au inceput sa joace. Rezultatele din ultima vreme pe cere le au Stubbs si Peschke sunt remarcabile obtinand titlu de la Los Angeles unde lea invins pe rand pe Jankovic si Petrova 6-4 6-4 in sferturi trecand de Mattek si MIRZA 7-6 6-4 in semifinala au trecut de Dulko si Kirilenko 6-4 6-1 iar in finala au trecut de Molik si Santangelo 6-0 6-1 . In acest turneu au precut de surorile Bondarenko 6-3 6-2. Azarenka si Kirilenko au invins pe Danilidou si Woehr 6-4 6-4.

Dancevic - Miranda (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din primul tur al calificarilor pentru turneul de grand slam de la us open un de intalnesc canadianul in varsta de 23 de ani Dancevic un jucator cu o inaltime de 1.85 si o greutate de 79 kg. il intalneste pe peruanul Miranda un jucator in varsta de 27 ani care are o inaltime de 1.75 si o greutate de 70 kg.In intalnirile directe scorul este egal 0-0 prin faptul ca miranda este un jucator care joaca in turneele challenger iar Dancevic este un jucator care a jucat cateva turnee challenger dar mai multe atp. Dancevic este un jucator care clar prefera ca suprafata de joc zgura iar Miranda prefera suprafetele lente precum zgura. Dancevic este un jucator care are servici impresionante cu multi asi si cu o lovitura de drapta foarte buna facand numeroase puncte cu ia.Miranda este un jucator care are un serviciu destul de slab care prefera schimburile lungi. in clasamentul atp Miranda se afla pe locul 224 iar Dancevic pe 68 desi poate mult mai mult. acest meci il va ca incheinduse destul de repede cu victoria lui dancevic.

Murray (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din turul doi al turneului de la New Haven unde se inatalnesc o echipa americana Kuznetsov si Sweeting si un cuplu australiano-scotian Kerr si Murray. In intalnirile directe scorul este egal 0-0 cele doua perechi nemaifacand niciodata pereche. Kuznetsov si Sweeting au intrat pe tabloul principal cu ajutorul unui WC. Kuznetzov si Sweeting sunt doi tenismeni care au un serviciu foarte bun find foarte greu sa se faca break pe serviciul lor. Kerr si Murray nu servesc impecabil dar reuseste sa obtina multe puncte din apropierea fileului. In primul tur Kerr si Murray au trecut de perechea americana Martin/Lipsky scor 6-4 7-5 iar Kuznetsov si Sweeting au provocat marea surpriza eliminand cuplu israilean Erlich si Ram scor 7-6 6-2. Avand un tiebrek foarte bun castigandul la 1. Kuznetsov si Sweeting au un mare viitor find doi jucatori foarte buni si tine cu un joc la serviciu foarte bun si pe serviciul adversrului care mai poate fii inbunatatit.

I.Karlovic-T.Johansson (Bonusuri Astra Sport Bets)

Meci interesant si foarte echilibrat in optimile turneului de la New Haven intre Ivo Karlovic si Thomas Johansson.Karlovic este usor favorit prin prisma faptului ca se afla la del de-al cincilea turneu ce se disputa pe suprafata rapida,pe cand Johansson a jucat a jucat doar la trei dintre care unul era de tip challenger si nu a obtinut rzultate notabile poate doar la Washington unde a trecut in turul al doilea de francezul Arnaud Clement insa a pierdut apoi la Paul Capdeville,in rest a pierdut in primul tur la Indianopolis in fata lui James Blake si s-a impus la turneul de la Binghampton.De cealalta parte uriasul Karlovic a jucat mai mult nici el nu a stralucit pierzand la Querrey sau Melzer insa cu siguranta este mai obisnuit cu suprafata de joc fata de adversarul sau de astazi.Cei doi s-au intalnit de doua ori pana acum,fiecare reusind sa castige cate o partida:in 2005 la Queen's Club,pe iarba s-a impus croatul usor in doua seturi scor6-4 7-6 iar trei luni mai tarziu la mastersul de la Montreal s-a impus suedezul tot in doua seturi cu scorul de 6-1 7-5.Karlovic mi se pare intr-o forma ceva mai buna decat Johansson si cred ca se va impune astazi

Karlovic- Johansson (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din turul doi al turneului de la New Haven unde se intalnesc croatul Karlovic un excelent servand croatul are o inaltime de 2.08 si o greutate de 104 kg. de partatea cealalta se afla un suedez in varsta de 32 ani si o inaltime de 1.80 o greutate de 80 kg.In acest meci breakul este decisiv dar este foarte greu de realizat avand in vedere ca Karlovic un jucator care face punctele din serviciu foarte rar reusesc sa trimita inapoi daca reuseste sa ii intre primul serviciu. Johansson este un jucator cu un servici destul de reusit dar principala lui arma este jocul de pe fundul terenului dar si Karlovic daca reuseste sa trimita in terenul advers are un cuvant destul de greu de spus avand o dreapta foarte buna cu care trimite multe mingi in lungul liniei. In meciurile pe care ieri le-au avut amandoi au jucat tiebreak in primul set pe care ambi le-au castigat. In clasamentul atp Karlovic se afla pe locul 33 iar Johansson pe 72.

Mathieu - Almagro (Bonusuri Astra Sport Bets)

Francezul locul 22 atp Paul-Henri Mathieu il intalneste in turul trei al turneului de la New Haven pe spaniolul Nicolas Almagro locul 28 atp. Almagro este un jucator de zgura dupa cum o spun si rezultatele sale avand pe hard doar un sfert de finala la Cinncinati. Si in turul secund s-a chinuit cu Benneteau prelungind parida in 3 seturi dupa ce a pierdut la tie-break in primul set 6-7 6-3 6-3. Pentru Mathieu situatia pe hard se prezinta mai bine cu sfert de finala la Sydney, un tur trei la Indian wells, tur patru la Miami si un tur trei la Cinncinati pierdut la Nadal, in toate aceste meciuri nu a cedat decat in 3 seturi. In turul doi l-a intalnit pe Luis Horna de care a trecut in 2 seturi 6-3 7-6. La intalnirile directe este egalitate 1-1 ambele meciuri jucandu-se pe zgura la Palermo cu victoria francezului 7-6 3-6 6-3 si la Hamburg unde s-a impus Almagro 6-2 6-2 in calificari. Mathieu sta mult mai bine cu moralul si cred ca va face un meci frumos.

Davydenko - Simon (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci cu un interesant in optimile de finala ale turneului de la New Haven intre rusul Nikolay Davydenko si francezul Gilles Simon.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.In acesta partida Davydenko cred ca va avea prima sansa in fata francezului Simon pentru ca este un jucator mai bun si mai complet decat acest tanar francez simon.Davydenko in varsta de 26 de ani se afla pe locul 4 in clasamentul Atp Rankink,are in palmares 10 turnee castigate,niciunul in acest an,iar din tenis a strans aproximativ 6400000 de dolari,de partea cealalta adversarul sau francezul Gilles Simon in varsta de 22 de ani se afla pe pozitia 40 in clasamentul Atp Ranking,el are in palmares un turneu castigat chiar in acest an,iar din tenis a castigat aproximativ un milion de dolari.Davydenko a reusit pana acum sa castige 10 turnee,dar niciunul in acest an,poate va reusi sa castige acest turneu de la New Haven pentru a avea un moral cat mai bun pentru ultimul turneu de Grand Slam al anului,turneul de la Us Open.La intalnirile directe scorul este egal 1-1.

Svetlana Kuznetsova - Francesca Schiavone (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci din cadrul turneului de la New Haven, intre numarul 4 mondial, rusoaica Svetlana Kuznetsova si numarul 26, Francesca Schiavone, din Italia. Sa spunem ca Kuznetsova a trecut in turul precendent de poloneza Agnieszka Radwanska, dupa ce a pierdut primul set.Schiavone a trecut in primul tur, surprinzator pot spune, de Patty Schnyder, in 3 seturi, iar in al doilea tur, a invin-o pe Emilie Loit, usor, in 2 seturi. Scorul intalnirilor directe este de 5-2 in favoarea rusoaicei, aceasta reusind sa o invinga si anul acesta o data. Este clar jucatoarea mai buna, cu un joc mult mai variat, serviciu bun, ea reusind nu mai putin de 10 asi in meciul de ieri cu Radwanska, pe cand Schiavone are un serviciu slab, procentaj de sub 50% in meciurile anterioare. Desi are doar 22 ani, pe langa cei 27 ai lui Schiavone, Kuznetsova are mai multa experienta, are 8 turnee castigate in cariera, pe langa unul singur al italiencei. Deci, victorie fara mari emotii a rusoaicei, ea fiind cu o clasa peste Schiavone. bafta!!!

Ferrer - Andreev (Bonusuri Astra Sport Bets)

In turul trei al turneului de la New Haven Ferrer locul 15 mondial il intalneste pe Igor Andreev locul 39 mondial. Spaniolul a avut un inceput de meci mai greu ieri in turul doi cu tanarul american John Isner pierzand primul set la tie-break, dar si-a atribuit victoria castigand urmatoarele seturi cu 6-2 6-2. Si Andreev a avut un meci lung de 3 seturi cu spaniolul Albert Montanes castigand dupa tie-break in ultimul set. La intalnirile directe conduce Andreev cu 3-1, singura victorie a lui Ferrer fiind acum doi ani chiar la New Haven in sferturi de finala. Sezonul acesta pentru Ferrer a inceput bine cu castigarea masters-ului de la Auckland unde a trecut in finala de Tommy Robredo 6-4 6-2 si sferturi de finala la Indian Wells pierduta la Djokovic 3-6 4-6 si la Cinncinati unde a cedat la Davydenko 2-6 4-6. Pentru Andreev evolutia pe hard este dezastruoasa singura performanta fiind un tur doi la Chennai si Dubai. Ferrer va trece de Andreev asa cum a facut-o si in 2005 la New Haven.

Mathieu - Almagro (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci interesant in optimile de finala ale turneului de la New Haven intre francezul Paul Henri Mathieu si spaniolul Nicolas Almagro.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.In aceasta partida cred ca Mathieu porneste cu prima sansa pentru ca are un joc mult mai complex decat cel al spaniolului insa si acesta a aratat o dispozitie buna de concurs.Francezul Paul Henri Mathieu in varsta de 25 de ani se afla pe locul 22 in clasamentul Atp Ranking,el are in palmares 4 turnee castigate,dintre care 2 in acest an,iar din tenis a castigat aproximativ 2300000 de dolari,de partea cealalta adversarul sau spaniolul Nicolas Almagro in varsta de 22 de ani se afla pe locul 28 in clasamentul Atp Ranking,el are in palmares 2 turnee castigate,dintre care unul in acest an,iar din tenis a strans aproximativ 1300000 de dolari.La intalnirile directe scorul este favorabil lui Mathieu care conduce cu 1-0,si sper ca dupa aceasta partida sa fie 2-0.

Verdasco - Nieminen (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci interesant in optimile de finala ale turneului de la New Haven intre spaniolul Fernando Verdasco si finlandezul Jarko Nieminen.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.Ambii jucatori isi doresc sa castige aceasta partida pentru a avea un moral cat mai bun la turneul de Grand Slam de la Us Open.Este un meci intre doi jucatori cu servicii foarte bune,care au si un joc bun de pe fundul terenului poate cu un plus pentru nieminen.Este un meci in care jucatorul care va fi intr-o dispozitie mai buna de concurs se va impune,sa speram ca acest jucator va fi Jarko Nieminen,iar victoria lui sa fie obtinuta in trei seturi.In clasamentul Atp Ranking Fernando Verdasco se afla pe locul 35,el reusind sa-si treaca pana acum un singur turneu castigat in palmares,iar din tenis a castigat putin peste 2200000 de dolari,de partea cealalta adversrul sau Nieminen se afla pe locul 26 in clasamentul Atp Ranking,el reusind sa-si treaca in palmares un singur turneu castigat,iar din tenis a strans aproximativ 3200000 de dolari.La intalnirile directe spaniolul Fernando Verdasco este condus de Nieminen cu 2-0,sper ca si aceasta partida dintre cei doi sa fie castigata tot de finlandezul Nieminen in trei seturi.

F.Dancevic - I.Miranda (Bonusuri Astra Sport Bets)

Zi plina din nou la US Open .Astazi auloc meciurile zilei a doua de calificari.O partida care nu are nevoie de prea multe prezentari datorita diferentei mare de valoare care este intre cei doi jucatori.Aici ma refer la partida dintre canadianul F.Dancevic si peruanul I.Miranda.Canadianul este cel mai bine clasat jucator din tara sa in clasamentul ATP ocupand locul 68.Ultimele doua turnee la care a participat au insemnat si doua performante pentru el.La Indianapolis a reusit sa treaca in drumul sau spre finala printre altii de argentinianul Del Potro ,I.Kunitsyn si mai ales de americanul A.Roddick.In ultimul act el a fost invins de rusul D.Tursunov.La ultimul turneu la care a participat cel din tara natala a fost eliminat in sferturi de catre R .Nadal in trei seturi destul de disputate.Consider ca astazi diferenta dintre el si ocupantul locului 224 Miranda este destul de mare si mai ales ca se joaca pe suprafata rapida unde Dancevic se descurca de minune.Asadar miza maxima pe victoria danadianului Dancevic.Va urez multa bafta si noroc!!!

Ferrer - Andreev (Bonusuri Astra Sport Bets)

nca un meci interesant in cadrul optimilor de finala ale turneului de la New Haven intre spaniolul David Ferrer si rusul Igor Andreev.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.In acesta partida cred ca Ferrer are prima sansa deoarece trbuie sa demonstreze ca este in forma inaintea ultimului turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open,de partea cealalta Andreev este un jucator de 24 de ani care promite foarte multe.Cred ca o sa fie un meci frumos intre acesti doi jucatori foarte buni,iar in final Ferrer sa se impuna in trei seturi.Chiar daca la intalnirile directe scorul este favorabil rusului care il conduce pe spaniol cu 3-1,cred ca in aceasta partida se va impune David Ferrer care a avut un an 2007 foarte bun,el castigand in acest an doua turnee,la Auckland in Australia si la Baastad in suedia.in clasamentul Atp Ranking David Ferrer se afla pe locul 15,in vreme ce adversarul sau rusul Andreev este pe 39.

Robredo - Wawrinka (Bonusuri Astra Sport Bets)

n meci interesant in optimile de finala ale turneului de la New Haven intre spaniolul Tommy Robredo si elvetianul Stanislav Wawrinka.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.Ambii jucatori isi doresc sa castige aceasta partida pentru a avea un moral cat mai bun la turneul de Grand Slam de la Us Open.Este un meci intre doi jucatori cu servicii destul de bune si un joc bun de pe fundul terenului,totusi parca Wawrinka este mai in forma decat Robredo care nu-si mai regaseste forma de alta data asa ca am decis sa merg la risc in acesta partida si am pariat ca Wawrinka se va impune in trei seturi.Nu este exclus sa se intample acest lucru daca Wawrinka va juca destul de bine si daca va mai avea un serviciu bun,iar in decisiv daca se va ajunge acolo Wawrika sa fie mai concentrat ca si spaniolul.La intalnirile directe Robredo conduce detasat cu 3-0,insa cred ca a sosit timpul ca Wawrika sa obtina si el o victorie impotriva lui robredo.

J.Acasuso - M.Fish (Bonusuri Astra Sport Bets)

Va propun inca un meci din turneul masculin de la New Haven.Partida dintre argentinianul J.Acasuso locul 69 ATP si americanul M.Fish locul 50 in ierarhia ATP.Argentinianul arata o forma buna la acest turneu unde a trecut pana acum relativ usor de belgianul O.Rochus in doua seturi 6-1 7-6 si de slovacul D.Hrbaty tot in doua seturi 6-1 7-5 partida ce a controlato de la un capat la altul neavand emotii in privinta victoriei in niciun moment al partidei.De partea cealalta M.Fish a trecut la acest turneu de neamtul F.Mayer in trei seturi 4-6 7-5 6-4 intr-o partida foarte echilibrata ca mai apoi sa treaca de italianul F.Volandri tot in trei seturi 6-7 7-5 6-0. In aceasta partida totusi eu il vad favorit pe argentinian in fata unui Fish care la ultimele turnee a dezamagit fiind eliminat in fazele inaugurale mai mereu. .Voi miza pe victoria argentinianului dar nu multe unitati deoarece este o partida cat de cat echilibrata.Va doresc multa bafta si mult succes si sper de data aceasta sa nimeresc pronosticul...!!!

Karlovic - Johansson (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci interesant in saisprezecimile de finala ale turneului de la New Haven intre croatul Ivo Karlovic si suedezul Thomas Johansson.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.In aceasta partida Karlovic porneste prima sansa pentru ca are un serviciu de-a dreptul senzational,cu greu Johansson va reusi sa castiga puncte pe serviciul ca din tun al lui Karlovic,dar nici Un meci interesant in saisprezecimile de finala ale turneului de la New Haven intre croatul Ivo Karlovic si americanul Michael Russell.O ultima repetitie inainte de ultimul turneu de Grand Slam al anului cel de la Us Open care va debuta saptamana viitoare.In aceasta partida Karlovic are clar prima sansa pentru ca are un serviciu de-a dreptul senzational,cu greu Russell va reusi sa castiga puncte pe serviciul ca din tun al lui Karlovic,dar nici Johansson nu se lasa pentru ca si el are un serviciu bun,si cred ca o sa fie un meci disputat,care sper sa se incheie cu victoria lui Karlovic.Cei doi jucatori s-au mai intalnit de doua ori pana acum,scorul fiind egal 1-1.In clasamentul atp Ranking Karlovic se afla pe locul 33,iar adversarul sau din acesta partida suedezul Johansson se afla pe locul 72.Karlovic a avut pana acum un an 2007 foarte bun,el reusind sa castige doua turnee in acest an,singurele turnee castigate de el in cariera.El a reusit sa castige turneele de la Houston si la Nottingham,si a mai jucat o finala la San Jose unde a fost invins de Andy Murray cu 7-6 in decisiv.

Fish - Acasuso (Bonusuri Astra Sport Bets)

Un meci interesant in optimile de finala ale turneului de la New Haven intre argentinianul Jose Acasuso si americanul Mardy Fish,un meci in care orice este posibil pentru ca cei doi jucatori sunt doi jucatori cam apropiatii din punct de vedere valoric,poate cu un plus pentru Acasuso care are un serviciu mai bun si de aceea am mizat pe victoria lui in trei seturi.Jose Acasuso in varsta de 25 de ani se afla pe locul 69 in clasamentul Atp Ranking,el are in palmares 3 turnee castigate,niciunul in acest an,iar din tenis a castigat aproximativ 2500000 de dolari,de partea cealalta adversarul sau americanul Mardy Fish in varsta de 25 de ani se afla pe locul 50 in clasamentul Atp Ranking,el are in palmares 2 turnee castigate,niciunul in acest an,iar din tenis a castigat putin peste 2150000 de dolari.In intalnirile directe conduce jucatorul argentinian Jose Acasuso cu scorul de 1-0.Cred ca o sa fie un meci frumos,iar la final sper ca Acasuso sa se impuna in trei seturi.

A.Bondarenko - A.Szavay (Bonusuri Astra Sport Bets)

Am ales inca o partida de tenis , de data aceasta la feminin, intre ucrainianca A.Bondarenko si unguroaica A.Szavay.Ucrainianca a trecut pana acum la acest turneu de jucatoarea din Belarus O.Govortsova in doua seturi scor 6-3 7-6 iar mai apoi de indianca S.Mirza in trei seturi 6-3 0-6 6-3.De cealalta parte unguroaica Szavay a trecut pe rand de S.Stosur si de D.Hantuchova pe ambele jucatoare eliminandu-le in doua seturi.A.Szavay sa mai intalnit anul acesta pe iarba de la Wimbledon cu adversara ei de astazi partida pe care a pierduto in doua seturi 2-6 3-6.Consider ca la acest moment unguroaica este mai in forma decat A.Bondarenko si va reusi sa castige aceasta partida tinand cont si de ultimele rezultate ale unguroaicei care a reusit sa castige cu ceva vreme in urma turneul de la Palermo unde a invinso in finala de o maniera categorica pe nemtoaica M.Muller cu scorul de 6-0 6-1.Voi miza astazi pe unguroaica care trebuie sa-si ia revansa dupa partida pierduta la Wimbledon.Asadar victorie Szavay.Va urez multa bafta si mult succes !!!

Norman D. - Petzschner P (Bonusuri Astra Sport Bets)

Norman D. - Petzschner P...tot un meci din cadrul calificarilor la us open am ales si astazi...unde majoritatea favoritilor castiga lejer cam in 2 seturi majoritatea meciurilor...si astazi sunt destule meciuri care merita jucate fara surprize cel putin in opinia mea.....m`am oprit pentru inceput la meciul asta ...unde belgianul Norman Dick ...il intalneste pe neamtul Petzschner ...in opinia mea Norman o sa castige lejer aces meci in 2 seturi tinand cont de valoarea celor 2 jucatori ....Norman se afla pe locul 131 iar adversarul sau pe locul 287. Norman s-a simtit destul de bine la ultimul turneu jucat peste ocean ..acesta a fost la Newport, Rhode Island, USA, America unde a ajuns pana in semifinale a batut adversari destul de puternici cum ar fi Quareshi , Isner , berer. Petzschner ultimul turneu unde a jucat a fost in luna iuliu pe 27 unde a ajuns pana in sferturi la Nottingham, Great Britain, Europe dar a intalnit numai necunoscuti...adversari mai slabi cotati...astazi nu`i dau nici`o sansa in fatza lui Norman intodeauna jucatorii buni se mobilizeaza la turneele de grand slem si reusesc performante bune.

Robredo Wawrinka

Dimineata era o cota f buna pe elvetian 2.45...din pacate nu am prins o dar si asa zic eu ca un 2.25 se merita in condtiile in care in ultima perioada stanislas a facut meciuri ddestul de bune.robredo e intr o forma slaba...l am urmarit indeaproape si ultimele meciuri de la openul francez incoace le a castigat chinuit.sanse mari de reusita pt elvetian azi.5/10 Dimineata era o cota f buna pe elvetian 2.45...din pacate nu am prins o dar si asa zic eu ca un 2.25 se merita in condtiile in care in ultima perioada stanislas a facut meciuri ddestul de bune.robredo e intr o forma slaba...l am urmarit indeaproape si ultimele meciuri de la openul francez incoace le a castigat chinuit.sanse mari de reusita pt elvetian azi.5/10 Dimineata era o cota f buna pe elvetian 2.45...din pacate nu am prins o dar si asa zic eu ca un 2.25 se merita in condtiile in care in ultima perioada stanislas a facut meciuri ddestul de bune.robredo e intr o forma slaba...l am urmarit indeaproape si ultimele meciuri de la openul francez incoace le a castigat chinuit.sanse mari de reusita pt elvetian azi.5/10

karlovic Johansson (Bonusuri Astra Sport Bets)

Cota imi place destul de mult pt aceasta intalnire intre doi jucatori de suprafete rapide.Thomas si a revenit in aceasta perioada dupa un inceput de sezon slab. A castigat un challenger sapt trecuta destul de lejer iar la acest turbeu 2 victorii facile in fata lui Vliegen si Potito. Karlovic aceslasi jucator bazat pe servici,Nu creed ca uriasul croat va reusi sa faca vreun break...tinand cont si de faptul ca suprafata e mai lenta merg pe Johansson 5/10.Cota imi place destul de mult pt aceasta intalnire intre doi jucatori de suprafete rapide.Thomas si a revenit in aceasta perioada dupa un inceput de sezon slab. A castigat un challenger sapt trecuta destul de lejer iar la acest turbeu 2 victorii facile in fata lui Vliegen si Potito. Karlovic aceslasi jucator bazat pe servici,Nu creed ca uriasul croat va reusi sa faca vreun break...tinand cont si de faptul ca suprafata e mai lenta merg pe Johansson 5/10.Cota imi place destul de mult pt aceasta intalnire intre doi jucatori de suprafete rapide.Thomas si a revenit in aceasta perioada dupa un inceput de sezon slab. A castigat un challenger sapt trecuta destul de lejer iar la acest turbeu 2 victorii facile in fata lui Vliegen si Potito. Karlovic aceslasi jucator bazat pe servici,Nu creed ca uriasul croat va reusi sa faca vreun break...tinand cont si de faptul ca suprafata e mai lenta merg pe Johansson 5/10.

marți, 4 martie 2008

Pariuri Gratis

Bine ai venit pe situl nostru, locul unde vei afla totul despre pariuri online, agentii de pariuri sportive, poker, jocuri de casino, table, bingo, totpot, supertoto, moneybookers, bonusuri, carduri si multe alte informatii care ar trebui sa le detina orce jucator sau pur si simplu orice parior care vrea sa faca bani din acest hobby.


De asemenea va punem la dispozitie un serviciu de livescore (rezultate live din fotbal, tenis, baschet, handbal, hochei) si statistici sportive cu clasamente la zi pentru o gama variata de sporturi si competitii, atat din tara cat si din strainatate.


Puteti sa va inspirati din alegerile tipsterilor nostrii profesionisti atunci cand luati decizia importanta de a plasa un pariu, printr-un simplu click la sectiunea Biletul Zilei.

miercuri, 27 februarie 2008

Sparta Rotterdam - Breda NAC

Meci greu azi pentru Sparta Rotterdam deoarece va juca cu NAC Breda una dintre surprizele placute a campionatului din acest sezon. Sparta Rotterdam se afla in acest moment pe locul 14 cu 21 de puncte de unde 13 le-a castigat pe teren propiu. NAC Breda se afla pe locul 6 cu 38 de puncte adunate de unde nu mai putin de 23 au fost aduse din deplasare avand 7 victorii, 2 egaluri si 2 infrangeri si un golaveraj de 16:11. Din ultimele 10 meciuri jucate intre cele doua 7 dintre ele le-a castigat Breda si doar unul Sparta. In acest sezon cele doua s-au mai intalnit si in cupa de unde NAC Breda a castigat cu 3-2. Din ultimele 5 meciuri jucate de Breda in deplasare doar unul l-a pierdut si acela cu PSV si castigand cu formatii ca Ajax, AZ Alkamar sau Roda Kerkrade. Eu voi merge pentru azi pe mana lui Breda care cred ca va castiga acest meci si va arata forma buna in care se afla. Mult Noroc, S-avem Bafta!

Anglia - Elvetia

Un nou inceput pentru Anglia , cu noul antrenor Fabio Capello .Anglia va juca pe propriul teren impotriva Elvetiei care este gazda , a competitiei care va incepe peste 4 luni .Meciul se va disputa pe Wembley , unde biletele deja s-au vandut si stadionul va fi arhi plin la inceperea acestei partide.Jucatori englezii vor sa isi ea revansa in fata propriilor fani , dupa ratarea calificarii la Euro 2008 , dupa infrangerea de pe teren propriu impotriva Croatiei cu scorul de 3-2.Fabio Capello nu l-a convocat pentru aceasta partida , pe Beckham , lasandu-l acasa.Accidentarea tanarului jucator de la Aston Villa Agbonlahor in partida de duminica contra celor de la Fulham ii va da o posibilitate , lu Defoe jucator proaspat imprumutat la Porstmouth sa joace in primul unsprezece.De partea cealalta Elvetieni nu vor putea miza pe atacantii sai de baza , Streller si Frei ambii accidentati , astfel antrenorul elvetienilor Jakob Kuhn va miza in atac pe tanarul jucator Derdiyok care are doar 19 ani si este primul sau meci la echipa mare pentru elvetia .

Ghana - Camerun

Prima semifinala a Cupei Africii se va disputa intre tara gazda, Ghana si una dintre favoritele la castigarea titului, in opinia mea, Camerun. Ghana a trecut in sferturi de Nigeria, cu 2-1 gratie golurilor inscrise de Essien min. '45 si Agogo in min '83. Este de remarcat puterea fantastica de lupta a ghanezilor, care sustinuti de un public patimas au reusit sa intoarca soarta partidei(Yakubu deschisese scorul in min '35) si sa castoge pe final. In acest meci a fost eliminat Mensah asa ca acesta nu va evolua astazi. Camerunul a facut un meci foarte bun in fata Tunisiei lui Roger Le Merre conducand cu 2-0, fiind egalata si reusind ca castige in prelungiri. S a remarcat partenerul din atac al lui Samuel Eto o , Mbia autor a unei duble. Sunt convins ca astazi acest fotbalist cu un fizic deosebit le va pune mari probleme ghanezilor. Merg pe o calificare a Camerunului care are jucatori mai experimentati si valorosi decat cei ai gazdelor. Mult succes!!!! :-)

Argentina - Guatemala

Argentina va disputa un meci amical in aceasta dimineata pe stadionul COliseum, in Los Angeles, impotriva nationalei Guatemalei. Hernán Gómez, antrenorul nationalei Guatemalei nu va putea conta in aceasta partida pe cele doua vedete Dwight Pezzarossi si Carlos Ruiz, ambii jucatori fiind accidentati. Cel mai probabil Hernán Gómez va merge pe un 4-5-1 defensiv, hotarat sa nu se faca de ras in fata Argentinei. Este echipa olimpica, echipa din care nu face parte Llionel Messi dar din care fac parte nume grele precum GK Sergio Romero (age 20) AZ , GK Oscar Ustari (age 21) Getafe, DF Federico Fazio (age 20) Sevilla, DF Cristian Ansaldi (age 21) Rubin Kazan, DF Martin Demichelis (age 27) Bayern Munich, DF Pablo Zabaleta (age 23) RCD Espanyol, DF Ezequiel Garay (age 21) Racing de Santander, MF Damián Escudero (age 20) Vélez Sársfield, MF Éver Banega (age 19) Valencia, MF José Ernesto Sosa (age 22) Bayern Munich, MF Fernando Gago (age 21) Real Madrid, MF Javier Mascherano (age 23) Liverpool, MF Juan Román Riquelme (age 29) Boca Juniors, FW Augusto Matías Fernández (age 21) River Plate, FW Gonzalo Higuaín (age 20) Real Madrid, FW Marco Rubén (age 21) Villareal, FW Ángel Di María (age 19) Benfica, FW Sergio Agüero (age 19) Atlético Madrid, FW Ezequiel Lavezzi (age 22) Napoli. Argentina este mare favorita si cu siguranta nu va pierde astazi!

RBC Roosendaal - Haarlem

RBC Roosendaal - Haarlem un meci neechilibrat in Olanda liga secunda probabil si datorita faptului ca RBC Roosendaal se afla pe locul 7,in urcare in clasament, iar Haarlem pe locul 18, in coborare. RBC Roosendaal din 13 meciuri jucate acasa are 8 victorii si 5 infrangeri, iar Haarlem in deplasare, tot din atatea meciuri, o vicorie, 3 egaluri si 9 infrangeri. in ultimul meci RBC Roosendaala invins pe FC Eindhoven cu 2-1, iar Haarlem are deja 2 infringeri consecutive cu Waalwijk si Emmen. RBC Roosendaal o echipa care anul trecut a fost acolo in fata, terminand pe locul 3 si pierzand la mustata promovarea in Eredivisie. Pe cealalta parte Haarlem este o echipa modesta fara prea mari sperante, terminand anul trecut pe locul 14, este o echipa de mijlocul clasamentului care incearca sa supravietuiasca in liga in care incepe un sezon. RBC Roosendaal - Haarlem, un meci in care clar favorita este echipa gazda, gazdele avand nevoie de cele 3 puncte daca vor sa se mai gandeasca macar la sansele lor dea prinde play-offul de anul acesta.

Rosenborg - Shakhtar Donetsk

Shaktar Donetsk, echipa antrenata de Mircea Lucescu a inceput cu dreptul in Liga Campionilor, dupa primele doua meciuri avand 6 puncte - FC Shaktar Donetsk - Celtic FC (2-0), SL Benfica - FC Shaktar Donetsk (0-1) - dar dupa intalnirile cu AC Milan echipa a inceput sa se gandeasca serios daca se va mai califica sau nu. Din pacate si retururile cu Celtic FC, SL Benfica au fost pierdute si FC Shaktar Donetsk nu a prins nici locul trei in grupe pentru a spera macar la Cupa UEFA. Pe cealalta parte Rosenborg Trondhaim BK desi pleca cu ultima sansa dintr-o grupa din care mai facea parte si Chelsea Londra FC, FC Schalke 04, Valencia CF, a reusit o surprinzatoare calificare in Cupa UEFA de pe locul trei lasand-o pe Valencia CF acasa. Aceasta calificare s-a datorat in special victoriilor din dubla cu Valencia CF, dar si egalul scos pe terenul celor de la Chelsea Londra FC. Meciul Rosenborg - FC Shaktar Donetsk pare un meci destul de echilibrat, meci care ar fi putut avea in Cupa UEFA.

Den Bosch - Waalwijk

Ultimul meci ales de mine in aceasta seara este meciul din Olanda - Jupiler League intre ocupanta locului 4 Den Bosch care intalneste echipa de pe prima clasata RKC Waalwijk care este la o distanta de 8 puncte fata de ocupanta locului 2 respectiv 3 si la 9 puncte fata de echipa gazda de astazi. Den Bosch practica un joc destul de bun acasa avand 7 victorii, 3 egaluri si 2, infragerim, golaveraj 25-13(+12); in ultimele 3 meciuri jucate au inregistrat 1 victorie(in deplasare la Den Haag, scor 1-0), 1 egal(acasa cu Volendan, scor 1-1) si 1 infrangere(acasa cu helmond 2-0). Liderul din acest moment are in deplasare 5 victorii, 7 egaluri si 1 infrangere, golaveraj 26-15(+11); in ultimele 3 meciuri au avut 2 victorii(una acasa, etapa trecuta cu Haarlem, scor 2-0 si una in deplasare la Roosendaal, scor 4-0) si 1 egal la Maastricht, scor 1-1. Ultima intalnire directa sa inregistrat cu victoria celor de la Waalwijk, scor 3-2. Va fi un meci destul de interesant din punct de vedere tactic undele ambele echipe vor forta victoria, se va juca un meci frumos, echipa care va avea mai multa ambitie va castiga in aceasta seara. Predictia mea este ca Waalwijk marcheaza.

duminică, 24 februarie 2008

Le Mans - Lyon

Campioana frantei intalneste in deplasare o echipa incomoda , este vorba de cei de la Le Mans , care joaca bine impotriva echipelor mari din campionatul francez.Lyon este favorita acestei partide deoarece are un lot mai valoros , si spera si anul acesta sa castige al 6 lea titlu consecutiv daca nu ma insel.Lyon ocupa prima pozitie cu 49 de puncte , cu 4 mai mult decat urmaritoarea sa cei de la Bordeaux.Le Mans spera sa obtina o pozitie care sa ii duca intr-o cupa europeana in acest an dar le va fi foarte , greu ei ocupa in momentul de fata pozitia a 8 a si se afla la 3 puncte de un loc care duce in cupa uefa.Le Mans este o echipa care se bazeaza mai mult pe meciurile disputate pe propriul teren, unde au 6 victorii .Le Mans a castigat in cupa ligii frantei in fata lui Lyon cu scorul de 1-0 , unde Lyon nu a reusit sa marcheze.Va fi un meci echilibrat fara multe ocazii de gol , vor fi cu siguranta sub 3 goluri.Lyon este favorita dar le va fi greu sa se impuna , nu prea se simt bine pe teren strain .

miercuri, 20 februarie 2008

EXAMEN DE LIGA!

Rulmentul Brașov şi Jolidon Cluj au parte de meciuri incendiare în sferturile Cupei Cupelor.

Adversarele celor două, Krim şi Podravka, vin din grupele Champions League.
Preşedintele Rulmentului, Sorin Târcă, s-a aflat ieri pe post de „Zeiţa Fortuna". Prezent la Viena, el a fost solicitat să efectueze tragerea la sorţi pentru Cupa Cupelor.

Cu propria-i mână, Târcă a scos din urnă unul dintre cei mai tari adversari posibili pentru echipa sa: Krim Ljubljana (Slovenia), dublă câştigătoare a Ligii (2001 şi 2003). Nu s-a oprit aici şi le-a dat şi clujencelor un oponent de acelaşi calibru: Podravka Koprivnica (Croaţia), învingătoarea din 1996 a Champions League. Ambele rivale au început acest sezon în grupele Ligii, unde s-au clasat pe locul trei, poziţie ce le-a permis continuarea aventurii în Cupa Cupelor.

„La meciul nostru, şansele sunt de 50 – 50 la sută. Vom vedea după manşa retur dacă am avut mână bună sau nu", a declarat Sorin Târcă. Antrenoarea Rulmentului, Mariana Târcă, spune că în această fază nu existau adversari facili: „Toate echipele erau tari". La Krim au jucat Simona Gogârlă şi Luminiţa Dinu. „Krim are în lot jucătoare precum rusoaica Bodnieva, unguroaicele Kiti şi Sindl, ucrainencele Iatsenko şi Vergeliuk. Mai e Derepasko, naturalizată slovenă. Sunt nume mari, care pot speria. Va conta însă forma din ziua meciului", spune Dinu, dublă câştigătoare a Ligii cu Krim.

La Cluj, numele adversarului nu a adus prea multă bucurie. "Fetele ar fi vrut să cădem cu Bera Bera din Spania, dar nu a fost să fie. Norocul trebuie să ni-l facem singuri. Dacă reuşim să jucăm ca la Nis, putem bate orice adversar. Croatele nu ne cunosc şi, cine ştie, poate le surprindem", a declarat antrenorul Gheorghe Covaciu.

Vrem să câștigăm Cupa Cupelor, deci trebuie să trecem de Krim".

Mariana Târcă, antrenoare Rulmentul

VAN BASTEN IL AVERTIZEAZA PE ROBBEN

Selecţionerul olandez Marco van Basten s-a arătat nemulţumit de forma lui Arjen Robben la Real Madrid, dând de înţeles că extrema ar putea rata Euro 2008. „Va avea o şansă să joace la turneul final doar dacă se va antrena şi va evolua bine, nu cum a făcut-o până acum în ultimul an”, a spus Van Basten despre Robben, care a suferit şi mai multe accidentări în acest sezon.