miercuri, 22 iulie 2009

Stolojan s-a retras. Boc, noul premier!

heodor Stolojan a anunţat că a depus la preşedinte mandatul de premier. "Cei doi preşedinţi care au semnat Parteneriatul pentru România vor să îşi asume cele mai importante funcţii în stat, respectiv de premier şi de preşedinte al Senatului", a argumentat Stolojan, vizibil afectat, retragerea sa. Potrivit negocierilor dintre PDL şi PSD funcţia de şef al Senatului i-ar reveni liderului social-democrat Mircea Geoană. În logica spuselor lui Stolojan, funcţia de premier ar urma să îi revină lui Emil Boc.

"Am avut în vedere un om capabil să gestioneze criza economică şi un om cu suficientă autoritate pentru a asigura buna desfăşurare a instituţiilor statului", a subliniat şeful statului, miercurea trecută când la prezentat pe Theodor Stolojan ca viitor premier. Acum însă, premierul proaspăt demisionar declară că vrea să dea o şansă noii generaţii de politicieni, cu referire la sfaturile pe care le-a oferit Traian Băsescu în weekend democrat-liberalilor.

Potrivit Newsin, Emil Boc va fi anunţat ca şef al Executivului de Traian Băsescu într-o declaraţie de presă pe care o va suţine în jurul orei 14:00.

Reacţii ale politicienilor - retragerea lui StolojanReacţii ale politicienilor - retragerea lui Stolojan

iderii partidelor politice parlamentare au fost convocaţi, astăzi la prânz, la Cotroceni, de către şeful statului, după decizia lui Theodor Stolojan de a-şi depune
mandatul de premier. Mulţi lideri ai partidelor parlamentare s-au declarat surprinşi de anunţul prin care Theodor Stolojan şi-a anunţat retragerea.

Emil Boc: este decizia domnului Stolojan!

Adrian Năstrase: Coaliţia îşi va face datoria în baza protocolului semnat de cele două partide.

Călin Popescu Tăriceanu: Întrăm într-o zonă a ridicolului şi amuzamentului şi lucrurile sunt serioase

Bogdan Olteanu: Hai să fim serioşi, nu Stolojan a fost cel care a luat decizia asta. Acum două săptămâni Stolojan nu era bătrân? Adică a îmbătrânit peste noapte?

Marko Bela: Domnul Stolojan a mai avut renunţări, cred că cei care au ajuns la această concluzie trebuiau să discute foarte serios aceste probleme. Renunţarea lui dovedeşte că în această coaliţie forţată între dreapta sau stânga apar probleme destul de serioase.

Muzee semnalizate prin interventii de arta urbana

Promovarea si semnalizarea muzeelor din statia de metrou aflata in apropierea acestora nu este o descoperire romaneasca. Astfel, pe peroanele din statia de metrou care da spre Luvru exista cutii
de sticla (securizata) in care sunt expuse lucrari din muzeu. Proiectul "Bucharest metroArt" intentioneaza sa faca ceva asemanator in statia de metrou din Piata Victoriei, statie din care se iese spre trei muzee – Muzeul Taranului Roman, Muzeul de Geologie si Muzeul Grigore Antipa –, semnaland prin lucrari de arta urbana prezenta celor trei muzee. Or, din cele 23 de interventii artistice propuse, publicul si un juriu special (care si-au impartit in mod egal ponderea in decizia finala) au ales zece proiecte – "Acvalight", "Acvariu", "Zebrula", "Cahle", "Orasul soaptelor", "Vizitand traditiile", "Metrocarpet", "Planetaria", "Life before the subway" ("Viata inainte de metrou"), "Hubble Bubble" –, precum si proiectul "Metromuse", destinat exteriorului statiei de metrou. Proiectele, propuse de o echipa de artisti romani si englezi, au fost prezentate publicului in cadrul unei expozitii deschise la Galeria sub_Carturesti in perioada 21 octombrie-7 noiembrie. Voturile publicului au fost exprimate in timpul expozitiei, reprezentantii institutiilor partenere exprimandu-si ulterior preferintele.


Cele zece proiecte selectate vor avea rol decorativ, de semnalizare a muzeelor din Piata Victoriei si de includere in spatiul metroului bucurestean a unor piese de mobilier si corpuri de iluminat alternative.
Proiectele selectate urmeaza sa fie realizate in functie de finantarea atrasa si de caracteristicile spatiului care va fi amenajat.
"Bucharest metroART – Piata Victoriei 1" este organizat de Asociatia
din Pod si Fundatia MORA in cadrul programului
"I love Bucharest".
Cea mai mare parte din lucrari semnalizeaza muzeele din aceasta zona. Astfel, "Zebrula" este un proiect centrat pe mobilierul din statie, stilizat in asa fel incat sa sugereze o conexiune cu unul dintre muzee (de pilda, o banca in forma de zebra). "Acvalight", care incearca sa atraga atentia asupra Muzeului Antipa, se concentreaza asupra realizarii unor lampadare si lampi de neon cu forme inspirate din mediul acvatic (exista insa si o banca in forma de balena).



Ele vor fi instalate pe tavanul statiei, in dreptul peroanelor. "Acvariu", ce de asemenea semnalizeaza Muzeul Antipa, este un decor pentru pasarela care face legatura intre cele doua peroane ale statiei Piata Victoriei 1. Interventia consta intr-o "fresca" de plexiglas iluminat pe interior
(3 m x 30 m) pe care sunt desenate forme puternic stilizate amintind de viata acvatica. Proiectul isi disputa spatiul cu un alt proiect castigator, "Cahle", dedicat insa Muzeului Taranului Roman si avand o "fresca" alcatuita din imagini ce se gasesc pe cahlele traditionale romanesti, intercalate cu proverbe si zicatori (in felul acesta rezultand o compozitie mozaicata, animata de accente de lumina). Muzeul Taranului Roman mai este prezent in alte doua proiecte – "Orasul soaptelor" (bazat pe cutii Perspex) si "Vizitand traditia" – o interventie ingenioasa constand in crearea unor imagini false prin montarea unui panou, prins intre doi stalpi de sustinere dintre cele doua linii de tren ale statiei.

Traficul feroviar pe Valea Oltului a fost blocat şapte ore din cauza unei cisterne răsturnate pe şine

irculaţia feroviară pe Valea Oltului a fost blocată mai bine de şapte ore, după ce o autocisternă încărcată cu 25 de tone de motorină s-a răsturnat peste şinele de tren.

Potrivit INFOTRAFIC, începând cu ora 12:05 a fost reluat traficul
feroviar pe relaţia Râmnicu Vâlcea – Sibiu.

Accidentul a avut loc în dreptul localităţii Brezoi din judeţul Vâlcea. Patru trenuri de persoane şi unul de marfă au fost blocate pe traseu. Pentru ridicarea vehiculului de pe calea ferată a fost adusă o macara de mare tonaj, iar intervenţia a dus la blocarea unui sens de mers pe DN7.

Şoferul a povestit că a încercat să evite o maşină care i-a ieşit în cale, autocisterna a derapat şi s-a răsturnat peste calea ferată.

Muncitorii de la CFR au reparat calea ferată dislocată pe o lungime de aproape 50 de metri şi trenurile circulă cu restricţie de viteză.

Peste 100 de kilograme de produse din carne de porc, confiscate din magazine

Peste o sută de kilograme
de produse din carne de porc provenită din Irlanda, suspectată de contaminare cu dioxină, au fost descoperite şi confiscate din magazinele din judeţul Constanţa de către inspectorii sanitar-veterinari, informează MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, în urma unor controale efectuate în cursul săptămânii trecute pentru depistarea cărnii şi a produselor din carne de porc provenite din Irlanda, suspectate a fi contaminate cu dioxină, a fost descoperită o cantitate de 117,5 kilograme produse
din carne porc, provenite din loturile incriminate.

Acestea au fost găsite în patru unităţi de vânzare cu amănuntul şi fuseseră aduse de la un intermediar din Giurgiu, care, la rândul lui, avea produsele presupus contaminate de la un procesator din judeţul Vâlcea.

Inspectorii sanitari verifică pensiunile din zona turistică a judeţului Suceava

Inspectorii sanitari suceveni au declanşat, luni, o acţiune de verificare a tuturor pensiunilor turistice din judeţul Suceava, în special a celor care organizează mese festive în perioada sărbătorilor de iarnă, informează MEDIAFAX.

Şeful Inspecţiei Sanitare de Stat din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică Suceava, Ludovic Abiţei, a declarat, luni, că vor fi verificate atât pensiuni, cât şi hoteluri din zonele Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei şi Rădăuţi, în condiţiile în care în perioada sărbătorilor de iarnă se înregistrează un număr mare de turişti.
De asemenea, acesta a adăugat că vor fi verificate şi pensiunile turistice mai izolate.

"Vom încerca să ajungem, dacă vremea o va permite, şi la pensiunile cele mai izolate din zona montană, mai ales că acestea nu sunt supuse controlului foarte frecvent", a spus Abiţei.

Abiţei a spus că vor fi verificate condiţiile de cazare oferite de agenţii economici, respectiv dacă au asigurate condiţii igienico-sanitare corespunzătoare, dar va fi verificat şi modul de aprovizionare cu alimente în cazul unităţilor de alimentaţie publică.

Accident rutier în judeţul Braşov

Şapte persoane au fost rănite, astăzi dimineaţă, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un autoturism, pe Drumul Naţional 1, între localităţile braşovene Vlădeni şi Perşani, anunţă Mediafax.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Braşov, accidentul s-a produs
la ora 8.50, la kilometrul 205, când un microbuz, care circula dispre Sibiu spre Braşov, a intrat pe contrasens şi s-a ciocnit cu un autoturism.

Ambii şoferi şi cinci pasageri ai microbuzului au fost răniţi, dintre care trei sunt în stare gravă. Toţi răniţii au transportaţi la Spitalul Judeţean Braşov.

Spitalul Cantacuzino are un nou ambulatoriu, dotat la standarde europene

Spitalul Clinic "Dr. I. Cantacuzino" din sectorul 2 dispune, începând de luni, de un nou ambulatoriu, dotat la standarde europene, care a costat peste 460.000 de lei
, au anunţat edilii sectorului.

Ambulatoriul are în structură, pe lângă cabinet de tratamente şi de recoltare a probelor pentru analize, alte patru cabinete de medicină internă, chirurgie generală, obstetrică-ginecologie şi ecografie.

Renovarea şi dotarea ambulatorului a fost finanţată de Primăria sectorului 2.

În 2008, Primăria sectorului 2 a alocat din bugetul local peste 13 milioane de lei pentru investiţii în spitalelor Cantacuzino, Colentina, Sf. Pantelimon şi Malaxa.

Orgasmul global pentru pace se intoarce

Dacă nu aveati planuri pentru 21 decembrie şi dacă vreti să aveti un cuvant de spus impotriva războaielor din intreaga lume, tot ceea ce trebuie să faceti este să avetii un orgasm la ora locală 14:04. Ce conteaza ca e postul Craciunului, unii reinterpreteaza vorba celor din anii '60 - Make Love, not War - in felul lor...
Este al treilea an in care se organizează "Orgasmul Global pentru Pace" şi iniţiatorii acestui proiect sunt convinşi că "orgasmul şi sentimentul de bine pe care acesta il provoacă" pot influenţa lupta impotriva războaielor din lume, transmite Romantica.
"Minţile noastre infulenţează materia şi campurile de energie
cuantică. De aceea, dacă ne vom concentra in timpul şi după marele Orgasm la pace şi parteneriat, energia orgasmică combinată cu dorinţa de pace ar putea reduce violenţa, frica şi ura", a explicat unul dintre orgnaizatori.

Fecioara Maria, pe coperta Playboy din Mexic

chipa mexicană a celebrei reviste Playboy este implicată într-un scandal de proporţii după ce a pozat nud un manechin, imitând-o pe Feciara Maria, chiar în luna în care creştinii sărbătoresc Crăciunul, transmite Reuters.

Setul de poze poartă numele de Te adorăm Maria!", iar fotomodelul Maria Florencia Onori poartă doar un văl alb, pe cap, întruchipând-o pe mama lui Iisus.

Starleta apare goală lângă un vitraliu, cu textul: "Fii binecuvântată Maria, atunci când lumina divină îţi atinge pielea, iar ochii tăi se uita de sus în ochii noştri".

Revista s-a vândut în peste 100.000 de exemplare, dar redactorii au cerut scuze pentru comentariile care au stârnit mânia Bisericii Romano-Catolice şi a credincioşilor.

Boc: Obiectivul de a da un Guvern pe 22 decembrie ramane valabil

ultumesc sefului statului pentru increderea acordata. Obiectivele pe care le-am anuntat anterior raman valabile: obiectivul de a da un Guvern pe 22 decembrie ramane valabil", a declarta Emil Boc, la scurt timp dupa ce seful statului a semnat decretulde numire a sa in functia de premier.
Boc spune ca, in perioada urmatoare, "vom finaliza programul
de guvernare si ne vom prezenta in fata Parlamentului pentru votul de incredere". Liderul PD-L spune ca va constitui un grup de experti, din care va face parte si Theodor Stolojan, alaturi de care va incerca sa gaseasca solutii la actuala situatie de criza pe care o traverseaza Romania.
"Vreau sa le multumesc clujenilor pentru incredera acordata. Vreeu sa-i asigur ca voi fi intotdeauna alaturi de ei si ca aceasta situatie politica ce ma obliga sa-mi asum responsabilitati nationale nu inseamana ca nu voi fi alaturi de problemele lor".
Boc a refuzat sa comenteze motivele retragerii lui Theodor Stolojan.

Ialomiţa: Colaborarea PSD – PDL a început cu-o ţeapă

O înţelegere între consilierii judeţeni PSD şi PNL a desemnat un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa fără ca aleşii din partea PD-L să fie anunţaţi de şedinţă.

Întreaga manevră a fost pusă la cale de Vasile Ciupercă, cel care este preşedintele instituţiei publice dar şi şeful organizaţiei judeţene a PSD! Supăraţi că nu au fost convocaţi legal, democrat liberalii ameninţă cu atacarea în contencios a hotărârii prin care un consilier judeţean PSD a fost desemnat vicepreşedinte, cu votul direct
al liberalilor, cei care deţin a doua funcţie de vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Ialomiţa.

Înţelegere PSD – PNL

Ţeapa administrativă trasă de PSD a avut loc înainte de semnarea protocolului de colaborare la nivel central. Fostul vicepreşedinte Mihai Găină a devenit senator PSD şi preşedintele Ciupercă a demarat de urgenţă negocieri cu liberalii, cărora le-a promis sprijin pentru menţinerea pe a doua funcţie a actualului vicepreşedinte PNL Ioan Martin dacă ei vor susţine candidatura lui Ştefan Muşoiu de la PSD.

Ca să nu aibă parte de surprize, Ciupercă a „uitat” să-i cheme la şedinţă şi pe cei 9 consilierii judeţeni PD-L. „Pe noi ne-a sunat Ciupercă la un sfert de oră după începerea şedinţei, fără a primi
, aşa cum cere legea, documentele
privind proiectele de hotărâre de pe ordinea de zi. În opinia noastră şedinţa a avut loc fără respectarea legii.”, a explicat Marinică Cazacu, consilier judeţean şi preşedintele PD-L Ialomiţa. În lipsa democrat-liberalilor, alegerea vicepreşedintelui Consiliului Judeţean a fost o afacere
social democrato-liberală, cu 21 de voturi pentru din 21 de aleşi judeţeni prezenţi.

Înţelegerea de la nivel central dintre PSD şi PD-L are şanse mici de reuşită în Ialomiţa, Vasile Ciupercă declarând public că nu va putea guverna pe plan local cu democrat – liberalii: „Nu! Alianţa la nivel local cu PNL este una pe care PSD a testat-o. Diferenţa dintre PSD şi PD-L este una care nu va aduce în judeţul Ialomiţa nici un fel de instituţie publică. Din punct de vedere politic suntem apropiaţi de PNL.”

Liberalul Teodor Atanasiu renunţă la conducerea AVAS pentru mandatul de deputat

Preşedintele AVAS, Teodor Atanasiu, lider al PNL Alba, va renunţa la conducerea Autorităţii pentru a putea fi validat ca deputat în Parlamentul României, informează MEDIAFAX.

Teodor Atanasiu a declarat, luni, că funcţia de preşedinte al AVAS şi cea de deputat sunt incompatibile şi a decis să opteze pentru mandatul de parlamentar.

Preşedintele AVAS a adăugat că în perioada rămasă până la formarea noului Guvern va delega competenţele sale unui vicepreşedinte al AVAS.

"În mod normal, voi respecta prevederile legii. Va trebui să optez într-o anumită perioadă de timp, conferită de lege, între cele două funcţii. Eu am hotărât deja şi optez pentru cea de parlamentar.

Îmi voi da demisia din funcţia de preşedinte al AVAS", a spus Teodor Atanasiu.

Mădălin Voicu: Politicienii noştri trebuie să devină serioşi

Mădălin Voicu a fost cât se poate de direct
în ceea ce priveşte soarta viitorului Guvern: "Politicienii noştri trebuie să devină serioşi şi să lase de-o parte îngâmfările, megalomania, obrăznicia, tupeul şi tot felul de înfumurări şi să-şi vadă lungul nasului şi de problemele pe care şi le-au asumat, acesta fiind singurul mod de a intra într-o democraţie corectă."

Dacă ceilalţi politicieni au avut, în general, o părere negativă în ceea ce priveşte Protocolul încheiat între PSD şi PD-L, Mădălin Voicu a afirmat că acesta este "corect, echilibrat şi realist" şi a adăugat că "important nu e ce scrie pe hârtie, ci cum este pus în practică pentru că ce urmează acum e important pentru ţară şi pentru oamenii care şi-au asumat soarta naţiunii".

"Cred că până în primăvară vom vedea exact cum funcţionează această maşinărie", a conchis acesta.

Cristian Buşoi: PSD este prizonierul lui Traian Băsescu şi al planurilor acestuia

Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a declarat, luni, pentru Agerpres, că renunţarea lui Theodor Stolojan la funcţia de prim-ministru reprezintă un lucru foarte grav şi denotă lipsa de seriozitate a noii echipe guvernamentale.

"Preşedintele Traian Băsescu face jocurile. Dacă Stolojan ştia că nu îl va lăsa pe el în această funcţie trebuia să o spună de la început şi să nu mai dea acest spectacol", a afirmat Buşoi.

El a susţinut că PSD este, deja, "prizonierul lui Traian Băsescu şi al planurilor acestuia" şi că Mircea Geoană este supus şi presiunilor oamenilor din teritoriu, care "şi-au băgat, deja, degetele, în borcanul cu miere al puterii".

Virgil Pop, deputatul liberal anchetat de DNA, a venit la Parlament să îşi preia mandatul

Virgil Pop, deputat PNL într-un colegiu din Cluj, arestat la solicitarea DNA, şi pus în libertate printr-o decizie a Curţii de Apel, a venit astăzi la Parlament pentru a îndeplini procedurile de preluare a mandatului de parlamentar.

Liberalul Virgil Pop a trecut astăzi cu cîteva ore înainte de prima
şedinţă de plen a noului Parlament, pentru a-şi prelua mandatul de deputat.

Pop, aflat la primul său mandat în Parlament a constituit un caz aparte printre noii veniţi în Legislativ, el fiind ales de electorat deşi, la data scrutinului pentru parlamentare se afla în arest, acuzat de procurori de trafic
de influenţă.

El a depus actele necerare, printre care declaraţia de avere, CV-ul, a completat fişa de deputat şi a făcut fotografia pentru legitimaţie.

Virgil Pop a primit, în 5 decembrie, certificatul de deputat venind la Biroul
Electoral Judeţean însoţit de doi poliţişti, la acea dată aflându-se încă în arest preventiv, la solicitarea DNA.

"Nu pot decât să le mulţumesc pentru că au avut încredere în mine chiar şi în condiţiile în care am fost reţinut şi, după aceea, cercetat în stare de arest", a declarat Pop, care a venit la Prefectura Cluj, unde BEJ Cluj a înmânat certificatele, însoţit de doi poliţişti.

Virgil Pop susţinea atunci că va fi prezent în Parlament la depunerea jurământului.

Întrebat dacă a depus o cerere în acest sens, deputatul ales a răspuns: "Este dreptul meu ca cetăţean, pentru că nu sunt singurul care este în ipostaza asta, doar că eu sunt considerat un pericol public aşa că...mare atenţie".

"Sunt convins că este un caz fără precedent, dar asupra dosarului
şi asupra acuzaţiilor nu vreau să fac nicio referire", a mai afirmat deputatul de Turda, adăugând că nu este tratat preferenţial în arest şi împarte o celulă cu un alt arestat preventiv.

Ulterior, Curtea de Apel Cluj a decis punerea în libertate a deputatului ales Virgil Pop, aflat în arest preventiv din data de 18 noiembrie.

Virgil Pop, candidatul PNL Cluj, a obţinut la alegerile parlamentare 2.299 de voturi, adică 11,82% din sufragiile exprimate în colegiul 8 - Turda pentru Camera Deputaţilor, fiind ales deputat.

DNA susţine că Virgil Pop este acuzat de trafic de influenţă în formă continuată şi ar fi cerut de la Petru Chiş, un om de afaceri local suma de 80.000 de euro
.

Verestoy Attila, vocea opoziţiei: „Mi-e teamă că acum banul public se va redirecţiona către alte zone“

eprezentanţii Uniunii nu acceptă posturile de secretari de stat pentru că nu doresc să execute deciziile PSD

UDMR anunţă că nu va vota pentru învestirea guvernului PSD - PD-L

UDMR va acţiona în următorii patru ani de pe băncile opoziţiei. Formaţiunea condusă de Marko Bela a decis să nu participe la guvernare, de pe poziţia secundă, a secretarilor de stat, care i-a fost propusă de PD-L, astfel că, pentru prima dată
din 1996, maghiarii nu se vor mai afla într-o coaliţie la putere. În aceste condiţii, UDMR se teme acum că oamenii pe care îi are în diferite funcţii de conducere la nivel central şi local să nu fie înlocuiţi pe criterii politice sau etnice. Mai mult, senatorul UDMR Verestoy Attila se teme că, după intrarea Uniunii în opoziţie, fondurile publice destinate judeţelor locuite preponderent de maghiari vor fi redirecţionate către alte zone, iar problemele acestei comunităţi vor fi neglijate. “Cât timp am fost la guvernare am reuşit să soluţionăm probleme lăsate de izbelişte zeci de ani - infrastructura din judeţele locuite de maghiari, alimentarea cu apă, construcţia de şcoli sau spitale. Mi-e teamă că acum banul
public se va redirecţiona către alte zone”, a arătat Verestoy.

Marko, dezamăgit

După ce s-a declarat jignit, în calitate
de reprezentant al comunităţii maghiare, de declaraţiile liderului PSD Mircea Geoană şi de poziţia social-democraţilor de a nu accepta UDMR la guvernare, Marko Bela s-a arătat dezamăgit, ieri, şi de democrat-liberali, care „nu au reuşit să se impună”. „Constat cu regret că PD-L nu a reuşit să-şi impună poziţia, să facă respectată înţelegerea pe care a avut-o cu noi. Îmi pare rău că PSD a reuşit să-şi impună poziţia de a exclude UDMR, nu ştim nici până în acest moment de ce”, a spus Marko, într-o conferinţă de presă extraordinară.

În opinia lui, Uniunea ar fi trebuit să fie văzută, de actualii parteneri – PSD şi PD-L - drept o formaţiune a minorităţii maghiare din România, cu peste 1.500.000 de persoane, şi, în nici un caz, ca un simplu partid de 7%. „Parcă ai zice – ce mai contează acel un milion şi jumătate?”, a protestat liderul Uniunii. În ciuda faptului că PD-L nu a reuşit să-şi respecte înţelegerea cu maghiarii şi a bătut palma cu PSD, udemeriştii susţin că se simt totuşi apropiaţi şi în continuare de democrat-liberali, plecând de la faptul că fac parte din aceeaşi „familie politică” – Partidul Popular European.

Marko, mândru

El a explicat că, în ciuda celor aproximativ şase procente obţinute la alegeri, UDMR nu ar fi acceptat decât funcţii de ministru în viitorul Guvern, pentru că nu doreşte să acţioneze de la „nivelul doi”, de pe poziţia secretarilor de stat. „Cu regret trebuie să spun că ideea că reprezentanţii UDMR ar putea fi numai executanţi, numai la nivelul doi în cadrul instituţiei guvernamentale, după ce am dovedit că putem fi parteneri egali şi că putem avea o contribuţie importantă la rezolvarea unor probleme de interes general, nu poate fi acceptată de noi. UDMR va fi în opoziţie în Parlamentul României”, a spus Marko Bela, adăugând că Uniunea nu-şi poate asuma un rol de executant al unor decizii care nu îi aparţin.

Noul Guvern de la 17 fotolii, la 25

Guvernul PDL-PSD va avea 23 de portofolii ministeriale, dintre care patru de ministru delegat, cărora li se vor adăuga postul de premier şi un post de vicepremier, potrivit anexei la Regulamentul de funcţionare a coaliţiei celor două formaţiuni.

Astfel, Guvernul va avea posturile de ministru delegat pentru buget, ministru delegat pentru activitatea de cercetare, ministru delegat pentru reforma administrativă şi ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul, informează MEDIAFAX. Noul Cabinet va avea 19 ministere, respectiv Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Energiei
, Industriei şi Resurselor, Ministerul Muncii, Familiei
şi Protecţiei Sociale, Ministerul Agriculturii, (Pădurilor) şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, Ministerul Infrastructurii şi Transporturilor, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Mediului (şi Pădurilor), Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ministerul Comerţului, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Ministerul Justiţiei şi Reformei Legislative, Ministerul pentru Afaceri Europene.

Dintre cele 23 de portofolii, PSD va avea unul în plus
faţă de PDL.

PSD şi PDL au stabilit, prin "Regulamentul privind funcţionarea coliţiei la nivel central şi local", modalitatea de constituire şi funcţionare a Guvernului.

Coaliţia PDL-PSD va fi condusă frăţeşte de baroni

e la Bucureşti până în cel mai îndepărtat judeţ, PSD şi PDL vor avea conducere comună, asigurată, pe picior de egalitate, de baronii centrali şi locali.

Pe lângă protocolul de constituire a Coaliţiei de guvernare PDL-PSD, echipele de negociere au lucrat paralel la regulamentul de funcţionare a noii coaliţii, care prevede modul în care va fi împărţită puterea, de la Bucureşti până în cel mai îndepărtat judeţ.

Regulamentul a fost prezentat ieri de Mircea Geoană liderilor PSD în cadrul şedinţei Biroului Permanent, dar numai pentru a lua cunoştinţă de el şi a-şi exprima acordul sau, după caz, dezacordul. Ion Iliescu a avut obiecţii de făcut pe marginea acestuia, preşedintele de onoare al partidului nefiind de acord cu faptul că noua coaliţie va fi condusă de un Birou Politic Comun.

“Ce e ăla Birou Politic? Să fie Birou
Comun, nu Birou Politic”, a spus Ion Iliescu, explicând că cele două partide au conduceri politice diferite, nu se vor contopi într-o singură formaţiune.

Comisia comună de conducere a Coaliţiei va fi formată din preşedinţii celor două partide, Mircea Geoană, respectiv Emil Boc, şi câte şapte membri de fiecare parte, de la PSD şi PDL. Aceeaşi structură va fi înfiinţată în fiecare judeţ, urmând să fie condusă de baronii locali ai PSD şi ai PDL, care trebuie să-şi împartă, în mod egal, toate funcţiile la nivel local. Este vorba despre toate instituţiile descentralizate, care vor reveni jumătate la social democraţi şi jumătate democrat-liberalilor. Şi prefecturile - instituţii declarate apolitice în guvernarea Tăriceanu - vor redeveni politice, fiecare şef de Consiliu Judeţean având dreptul să-şi numească prefect după culoarea partidului, aşa cum era prevăzut în pachetul de legi pentru descentralizare emis de Liviu Dragnea.

La nivel central, PSD şi PDL vor împărţi peste 20 de ministere, cel mai probabil 23, social democraţii urmând să aibă unul în plus
faţă de partenerii de coaliţie. Administraţia ar urma să fie despărţită de Interne, la fel Economia
de Finanţe. De asemenea, apar şi ministere noi, cum ar fi cel al Sportului, care ar putea să fie separat de cel al Tineretului, dar şi un minister nou pentru afacerile europene, care ar urma să se ocupe şi de fondurile de la UE.

Regulamentul mai prevede că func­ţia de premier revine PD în timp ce postul de vicepremier este alocat PSD. De asemenea, social-democraţii obţin un post de ministru în plus, dar şi prima opţiune la alegerea primului
portofoliu. Această ultimă concesie a fost făcută de PDL, potrivit unor surse care au participat la negocieri, pentru că PSD a fost de acord ca mi­nisterele Justiţiei, Apărării şi Internelor să revină oamenilor indicaţi de pre­şedintele Traian Băsescu. De ase­menea, s-a stabilit ca premierul să-şi aleagă singur secretarul general al guvernului, în timp ce PSD va numi un secretar general adjunct. O altă regulă asupra căreia s-a căzut de acord la negocieri stabileşte că într-un minister condus de un partid trebuie să fie numit cel puţin un secretar de stat de la celălalt partid. Secretarii de stat adjuncţi vor fi împărţiţi frăţeşte între PSD şi PDL.

Ca să nu apară conflicte politice pe linia Guvern-Parlament, fiecare partid va avea şi conducerea comisiei parlamentare arondate ministerului pe care l-a primit. Adică, dacă unul dintre partide ia, spre exemplu, Mi­nis­terul Justiţiei, primeşte şi comisiile juridice din Parlament.

Cine vine la Cluj în locul lui Emil Boc?

dată cu desemnarea preşedintelui PD-L, Emil Boc, la funcţia de premier, clujenii vor avea şi un primar nou. Vicepreşedintele Sorin Apostu are cele mai mari şanse să ia funcţia în primire pentru următoarele şase luni.

Legea Administraţiei Locale precizează că în cazul în care primarul nu îşi mai poate descărca atribuţiile, din diverse motive, ce pot varia de la o condamnare definitivă şi până la desemnarea sa ca premier, consiliu local va desemna ca primar interimar pe unul dintre cei doi viceprimari, pentru o perioada de maxim şase luni.

Daca totuşi Emil Boc îşi dă demisia din funcţia de prim-ministru sau guvernul cade din pricina unei moţiuni de cenzură, în decursul celor şase luni, atunci preşedintele PD-L se va putea întoarce la funcţia sa de primar al oraşului Cluj-Napoca.

Emil Boc nu va fi primul primar care îşi va abandona postul pentru o alta funcţie publica mai înalta. Primul
pus în aceasta postura a fost Victor Ciorbea, în 1996, după ce abia câştigase alegerile pentru Primăria Bucureştiului, declanşând şi un scandal după ce a refuzat să demisioneze din funcţia de primar, recurgând la autosuspendare.

Traian Băsescu este a doua personalitate post-decembristă care a renunţat la funţia de primar al Bucureştiului, de data aceasta pentru a ocupa funcţia de Preşedinte al României.

miercuri, 8 iulie 2009

Două treimi din români nu suportă homosexualii

intre cetăţenii de alte naţionalităţi, românilor le plac maghiarii, chinezii şi evreii şi nu suportă romii şi africanii

Homosexualitatea este percepută ca fiind un lucru rău de 68 % dintre români. Mai mult , dintre aceştia, 36 % consideră că relaţiile homosexuale ar trebui sancţionate, în special prin interzicerea unor drepturi. De asemenea, 56 % dintre români consideră că homosexualilor ar trebui să li se interzică organizarea de evenimente publice, iar 36% nu vor ca aceştia să mai apară în emisiuni TV.
În ceea ce priveşte stereotipiile, românii, maghiarii, chinezii şi evreii sunt priviţi ca având mai multe trăsături pozitive, arabii şi Martorii lui Iehova sunt asociaţi în aceeaşi măsură cu trăsături pozitive şi negative, iar romii şi africanii sunt asociaţi mai mult cu trăsături negative. Acestea sunt o parte din rezultatele unui sondaj de opinie comandat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Deşi a dat 25.000 de euro
pentru realizarea sondajului, concluziile referitoare la activitatea CNCD n-au fost tocmai îmbucurătoare pentru şefi.
Potrivit sondajului, CNCD este cunoscută de 63 la sută dintre respondenţi, notorietatea instituţiei fiind mult mai mică decât în cazul sindicatelor (94 %), Protecţia Consumatorului (92 %) sau Consiliului Naţional al Audiovizualului ( 84% ). Mai mult, conform sondajului, doar 20% dintre români au încredere în CNCD. De altfel, discriminarea este o problemă care nu preocupă majoritatea românilor. Întrebaţi care sunt problemele majore de pe agenda publică, peste 80% dintre cei intervievaţi au menţionat preţurile ridicate, corupţia, infracţionalitatea, sănătatea, discriminarea fiind ultima pe listă.
Totuşi, numărul petiţiilor legate de cazuri de discriminare s-a dublat anul trecut faţă de 2006, ajungând la mai mult de 800. Două treimi dintre acestea au fost soluţionate, iar în 64 de cazuri au fost date sancţiuni, respectiv amenzi şi avertismente. Criteriile cel mai des invocate de reclamanţi sunt etnia şi handicapul, a declarat, joi, preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba Ferenc. Sondajul a fost realizat de Gallup Organization România, fiind intervievate 1.200 de persoane, cu vârsta de 18 ani şi peste, din toată ţara, atât din mediul urban, cât şi din cel rural. Ancheta s-a desfăşurat în perioada 27 iunie - 7 iulie 2008.

Trenurile mortii. Calea ferata Predeal - Brasov nu respecta conditiile de siguranta

Dezastrul feroviar de la Valea Calugareasca, cand o tanara de 17 ani a murit strapunsa de o sina de cale ferata, se poate repeta pe ruta Predeal - Brasov din cauza unor sisteme de prindere a sinelor, ce prezinta pericol pentru siguranta circulatiei. Mai mult, conducerea Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA, in frunte cu directorul general Constantin Manea, a semnat o nota de recomandare pentru constructorul de pe portiunea Campina-Predeal de a folosi aceleasi sisteme de prindere a sinelor.
Zeci de trenuri care circula pe relatia Predeal-Brasov pot deraia din cauza ca sistemele de prindere a sinelor sunt ruginite. Regionala de Cai Ferate Brasov a transmis o nota Companiei Nationale de Cai Ferate CFR SA, prin care precizeaza ca starea caii ferate intre statiile Predeal si Timisu de Sus prezinta pericol pentru circulatia trenurilor in conditii de siguranta. Pe o portiune de aproximativ 350 de metri de cale ferata, sistemele de prindere a traverselor de sina sunt uzate. Calea ferata de pe linia 300, sensul de la Bucuresti spre Brasov, intre statiile Predeal-Timisu de Sus, km 144+130-144+460, in prezent este cu elemente de legatura sina-traversa uzate, ce prezinta pericol pentru siguranta circulatiei. Portiunea care pune in pericol circulatia trenurilor este un tronson experimental pe traverse Pandrol FastClip. Cu toate ca elementele de prindere Pandrol FastClip sunt expirate, Regionala de Cai Ferate Brasov a cerut aprovizionarea cu aceleasi materiale de constructie. „Aprovizionarea Sectiei Brasov, Districtul Predeal, cu elemente componente prinderii Pandrol FastClip si executarea in regim de urgenta a lucrarilor de inlocuire care sa asigure circulatia trenurilor in conditii de siguranta. Dupa iarna 2007–2008, in urma masuratorilor si a reviziilor efectuate de catre personalul de intretinere s-a constatat necesitatea executarii de urgenta a lucrarilor de rectificare a ecartamentului, din cauza uzurii laterale a sinelor si a uzurilor elementelor componente ale prinderii Pandrol FastClip. Trebuie executate lucrari de regularizare a rosturilor de dilatatie, cauzate de uzura elementelor componente ale prinderii Pandrol FastClip”, se arata in nota transmisa directiei de linii din cadrul CFR SA.
Directorul Regionalei de Cai Ferate Brasov nu recunoaste nimic
Chiar daca trenurile pot deraia in orice clipa, directorul Regionalei de Cai Ferate Brasov, Ionel Dicu, ascunde dezastrul feroviar ce se poate produce in orice moment. „Cum ati intrat in posesia acelor hartii? Vreau sa vad si eu actele
, nu dau relatii prin telefon”, ne-a raspuns directorul general Ionel Dicu, care a semnat nota prin care se precizeaza ca sina de cale ferata de pe relatia Predeal – Timisu de Sus prezinta pericol pentru siguranta circulatiei. Tronsonul de cale ferata Predeal-Brasov face parte din coridorul paneuropean IV ce traverseaza România de la Curtici pana la Constanta.
CFR risca sa piarda finantarea de la Comisia Europeana
In prezent, Compania de Cai Ferate CFR SA deruleaza proiecte de reabilitare pe relatia Campina – Predeal. CFR SA a cerut constructorului PORR sa foloseasca sisteme de prindere Pandrol FastClip pe tronsonul Campina – Predeal, in conditiile in care licitatiile europene prevad neutralitate in pivinta conditiilor tehnice. Pentru lucrarile de reabilitare pe sectiunea de cale ferata Câmpina– Predeal, CFR SA deruleaza, pe baza Memorandumului de Finantare convenit între Comisia Europeana si Guvernul României, lucrari de reabilitare a infrastructurii, a podurilor si modernizarea sistemelor de semnalizare si telecomunicatii. Firma PORR a semnat la data de 24 mai 2007 un contract pentru reabilitarea infrastructurii pe relatia Campina – Predeal in valoare de circa 140 milioane de euro
, iar lucrarile au inceput in 4 iulie 2007. Peste 75% din valoarea lucrarilor este finantata de Uniunea Europeana.

Copiii cu bani dau gata profesorii

Elevii se autocaracterizează ca fiind nesimţiţi, cu tupeu, încăpăţânaţi, leneşi şi răi.

Succesul la şcoală depinde de cât de populari sunt elevii în rândul colegilor, dar şi de cât de mult învaţă pentru a-şi cuceri profesorii. „Elevul de succes pentru profesori este un elev care se comportă bine la ore, care învaţă mereu la orice materie, care se îmbracă cum trebuie. Pentru elevi e elevul care e mai glumeţ, care face mai multă caterincă, ce se îmbracă într-un alt stil, adică moda
care e acum“, spune un elev de gimnaziu într-unul dintre interviurile luate în timpul cercetării „Portretul elevului“ din cadrul proiectului „Şcoala aşa cum este“, realizat de Centrul Educaţia 2000+ şi de UNICEF.

Există şi situaţii în care succesul elevului este determinat de situaţia materială a părinţilor. „Păi, în şcoala mea… Poate, în foarte puţine cazuri, elevul ambiţios şi silitor, dar mai mult elevul de bani gata“, spune un alt şcolar. Elevul care este apreciat de colegi este definit prin trei calităţi: prietenia, încrederea şi inteligenţa. Mulţi elevi consideră că prietenia este de fapt şi motivul pentru care vin cu plăcere la şcoală, pentru care uneori vacanţa li se pare prea lungă. „Păstrarea unui secret, să nu fie gură-spartă, reprezintă o calitate care îi leagă foarte mult şi o consideră un criteriu eliminatoriu pentru includerea sau excluderea unui coleg din grup“, explică Mihaela Ionescu, coordonatoarea studiului.
Elevii se autocaracterizează ca fiind „nesimţiţi“, „obraznici“, „cu tupeu“, nepoliticoşi cu profesorii, că „îi vorbesc pe la spate pe profesori“, vorbesc urât cu aceştia, îi înjură, sunt „încăpăţânaţi“, leneşi şi răi. Mai mult, „imaginea de vânător de note este una care reiese din mai multe interviuri şi focus grupuri. Astfel că elevii sunt centraţi să primească note bune prin toate mijloacele pentru a-şi atinge obiectivul“, explică Mihaela Ionescu. Indiferent de cât ştiu sau nu ştiu să facă, important este să aibă note bune. „În general, noi suntem vânători de note… ca să ne putem crea un viitor, pentru că avem nevoie de note mari
ca să putem deveni cineva… pentru că altfel nu poţi să… nu te poate primi la un liceu bun… la facultate sau la o universitate şi ai nevoie de note mari“, mărturiseşte un elev.
Conflictele cu profesorii izbucnesc în cea mai mare măsură din cauza notelor, elevii considerându-se nedreptăţiţi deoarece nu pot învăţa la toate materiile la fel de mult din cauza programului lor prea încărcat. Mai mult, au conflicte puternice cu cei despre care ei consideră că nu îşi fac meseria de profesor, care îi pedepsesc nejustificat, îi tratează discriminatoriu şi, în consecinţă, acordă note preferenţial sau cu superficialitate.
Trei categorii de profesori se disting din mărturisirile elevilor. Există profesorii exigenţi, absurzi, porecliţi de elevi „gardienii de la închisoare“. Al doilea tip de profesori e reprezentat de cei care stabilesc un echilibru între exigenţă şi prietenie, care ştiu cum să comunice şi cum să predea elevilor şi ştiu să şi glumească cu ei. Ultima categorie de cadre didactice este aceea a profesorilor fără respect faţă de elevi, fie prin slab profesionalism, fie prin comportament discriminatoriu sau abuz de autoritate, mănâncă, vorbesc la telefon în timpul orei, întârzie în mod sistematic sau sunt violenţi. „Da, să nu ne jignească! Nu aşa cum fac unii… Care ne fac bestii sau proşti; mai proşti decât proştii. Chiar unele jigniri care, pe noi… poate… Da, da! Ne fac boi! Sau ne fac mortăciuni, ne fac handicapaţi!“, povestesc elevii. Respectul faţă de profesor este condiţionat de măsura în care şi elevii se simt respectaţi. Chiar dacă ei încearcă să-i respecte, când simt că nu sunt respectaţi, îşi schimbă comportamentul. „Le dăm bună ziua pe hol şi nu ne răspund“, spune un elev.

Un student român se întâlneşte cu preşedintele Italiei

ihai Clipa (20 de ani) este unul dintre cei doi tineri inventatori care vor fi primiţi, pe 29 septembrie, de preşedintele republicii italiene, Giorgio Napolitano, cu ocazia ceremoniei de deschidere a noului an şcolar. Românul, alături de colegul său italian Marco Caputo, au proiectat şi construit două mouse-uri pentru persoane cu probleme grave în mişcarea articulaţiilor, a braţelor şi a mâinilor.

Student în cadrul Şcolii Superioare Primo Levi din Torino, Mihai Clipa a venit în Italia în urmă cu trei ani. Originar din Grăniceşti, judeţul Suceava, românul a început de aproximativ patru ani să inventeze dispozitive care să uşureze viaţa persoanelor cu handicap.

Anul trecut a obţinut diploma în electronică şi telecomunicaţii în cadrul institutului şi intenţionează să-şi continue studiile la Universitatea Politehnică din Torino.

Proiectul mouse-lui inteligent a fost iniţiat de Marco Caputo (18 ani), iar după două săptămâni i s-a alăturat şi românul. Planurile acestuia au fost terminate în trei luni de zile, iar după altele două a fost finalizat şi prototipul.

Ambele mouse-uri inventate au fost testate de mai mulţi tineri diagnosticaţi cu forme grave de scleroză. Cu toate că au fost create în cadrul şcolii, ambele mouse-uri, "Clicap" şi "Clapush" au fost donate unei asociaţii. Costul
de producţie a fost de 400 de euro, dar dacă se va ajunge la producţie de masă costul acestuia ar putea ajunge la 100 de euro
.

Medicament nou împotriva SIDA

Bucureşti a fost lansat astăzi Prezista, un nou medicament împotriva SIDA, informează RRA.

"Medicamentul este foarte bun, pentru că ne ajută pacienţii care deja au trecut prin foarte multe scheme terapeutice şi unii dintre ei pot fi în eşec," a declarat pentru RRA directorul Institutului de Boli
Infecţioase, prof. dr. Adrian Streinu Cercel.


"La cei care fac eşec virusologic, împreună cu alte două medicamente
, rata de succes poate să ajungă la peste 98% - ceea ce este excelent. Le prelungeşte durata de viaţă şi, mai mult decât atât, calitatea vieţii," a mai spus Cercel.


Medicamentul este introdus în noi reviste publicate de Ministerul Sănătăţii, iar pacienţii vor beneficia în mod gratuit de acest preparat.

O tânără din Topliţa a fost lovită în faţă cu o piatră, într-un magazin

est violent şi surprinzător, într-un hipermarket din localitatea Topliţa, judeţul Harghita. O tânără s-a ales cu maxilarul rupt şi dinţii sparţi după ce a fost lovită cu o piatră, direct în faţă. Autorul este un recidivist.

Potrivit IPJ Harghita, Poliţia Municipiului Topliţa a fost sesizată telefonic, prin intermediul Serviciului Unic al Apelurilor de Urgenţă 112, de către o angajată a unui supermarket din localitate, despre faptul că un tânăr a pătruns în magazin, unde a provocat scandal şi a agresat o clientă.

La faţa locului s-a deplasat imediat o patrulă de siguranţă publică din cadrul Biroului Poliţiei Urbane, iar după o urmărire ca în filme, pe străduţe lăturalnice, agresorul, un tânăr recidivist în vârstă de 23 de ani din comuna Sângeorgiu de Mureş, a fost prins.

Victima agresiunii este o tânără de 21 de ani, din localitate, care se afla la cumpărături şi a fost lovită în zona feţei cu o piatră aruncată de către autor. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Topliţa, unde medicul
de gardă i-a stabilit diagnosticul de „fractură deschisă maxilar drept cu leziuni ale danturii; plagă contuză asfixiantă partea dreaptă; nu i-a fost pusă viaţa în pericol”, pacienta fiind ulterior transportată la Spitalul Judeţean Târgu Mureş, pentru îngrijiri de specialitate.

Românii cursei Tarom se întorc nevătămaţi acasă

Pasagerii avionului Tarom lovit ieri de o maşină pe aeroportul din Barcelona se întorc azi acasă.

O parte din cei aproximativ 80 de pasageri aflaţi la bordul avionul vor zbura direct din Barcelona către aeroportul Henri Coandă.

Ei vor decola din Spania la 13.20 ora României, urmând să ajungă în ţară în jurul orei 16.00, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Tarom, Mădălin Tudor.

Restul vor fi transportaţi la Madrid, urmând să plece de acolo înspre Bucureşti. Toate costurile vor fi suportate de compania
aeriană.

Potrivit celor spuse de Tudor, niciunul dintre pasageri nu a depus plângeri, deoarece ei nu erau încă la bord în momentul producerii incidentului, aşteptând să fie îmbarcaţi.

Anşoa se alătură codului pe lista peştilor ameninţaţi cu dispariţia

eştii anşoa s-au alăturat codului pe lista speciilorr aflate pe cale de dispariţie, prin urmare, conservatorii ne sfătuiesc să mai renunţăm la cumpărarea lor din magazine sau restaurante.

Societatea de Conservare Marină a publicat o listă cu peştii care pot fi consumaţi fără a ne teme că astfel îi ducem mai aproape de extincţie, informează Daily Telegraph.

Societatea a realizat o scară de la 1 la 5 a gradului de ameninţare cu dispariţia, 1 fiind gradul cu cel mai mic risc, iar 5, speciile aproape dispărute.

69 de peşti sunt grav ameninţaţi cu dispariţia. Printre aceştia se regăsesc codul, peştele-câine, somonul şi peştele-spadă şi mai nou, anşoa.

Pot fi mâncaţi însă, fără probleme, peştele pollack şi scrumbia.

Micuţul anşoa este preferatul bucătăriei mediteraneene, fiind folosit mai ales la pizza şi la salate. Astfel că, pasionaţii au fost rugaţi de cercetători să renunţe o vreme la anşoa, pentru ca stocurile să se refacă.

Capitala îşi ignoră turiştii

eşi e vizitat de tot mai mulţi străini, Bucureştiul dispune de un singur punct de informare turistică, instalat în urmă cu două săptămâni. Bucureştenii sunt extrem de modeşti când vine vorba de oraşul în care locuiesc. Ori nu vor să umilească alte capitale europene cu oferta turistică luxuriantă, ori nu sunt prea convinşi că au ceva de oferit. Dovadă că, la mai bine de 19 ani de la Revoluţie, Capitala ignoră cu nonşalanţă nevoia vizitatorilor de a primi informaţii despre oraş.

Turiştii români sau străinii ajunşi pentru prima oară în Bucureşti sunt nevoiţi să se orienteze fără hărţi, broşuri, informaţii despre obiectivele din oraş sau chiar banalele indicatoare din metrouri. Singurele lor şanse sunt să-şi facă un prieten bucureştean ori să apeleze la bunăvoinţa trecătorilor.

Sau să-şi facă drum pe la Aeroportul „Henri Coandă“, unde se află singurul infochioşc, pus la dispoziţie de o companie
privată. Primăria Capitalei ar fi trebuit să instaleze, încă de anul trecut, din luna mai, aşa numitul „Sistem Interactiv Teritorial de Informare a Cetăţenilor“ (SITIC), destinat deopotrivă bucureştenilor şi turiştilor. Licitaţia pentru SITIC a fost câştigată de firma UTI, în 2006. Proiectul, cu valoare iniţială de 6,3 milioane de lei
, este finalizat din punct de vedere tehnic, dar s-a împotmolit în birocraţie şi proceduri.

Estetica întârzie aprobarea

Potrivit directorului Direcţiei de Operaţiuni din cadrul Primăriei Capitalei, Ioana Raicu, sistemul este compus dintr-o reţea de infochioşcuri cu sistem de operare clasic, cu touchscreen, care va avea într-o primă etapă 100 de terminale conectate la un server. Acestea vor fi distribuite pe întreg teritoriul Capitalei, în sediile instituţiilor publice, la intrarea în parcurile din centru sau din cartiere, în teatre, în marile intersecţii, dar şi în gări sau aeroporturi.

Cetăţenii vor putea obţine informaţii, 24 de ore din 24, în română şi engleză, despre administraţia publică, hotărâri de consiliu, dispoziţii ale primarului general, diverse petiţii înaintate de bucureşteni, dar şi hărţi şi informaţii generale despre Capitală, precum istoricul anumitor zone sau obiectivele importante. Pentru o mai bună estetică a mobilierului stradal, infochioşcurile vor fi instalate în cabine de sticlă transparentă, cu bare de inox. Acesta este şi motivul pentru care cheltuielile au depăşit fondurile alocate iniţial, iar primăria încearcă acum să găsească o modalitate de a nu intra în conflict cu legea achiziţiilor publice. Odată aprobat, proiectul va avea nevoie de încă două luni pentru implementare.

MODEL

Primul infochioşc, pe Aeroportul „Henri Coandă“

Măreţul, dar greoiul proiect bucureştean a fost devansat deja de o iniţiativă privată, care se adresează în special turiştilor. În urmă cu două săptămâni, compania Nwg Concept, din Miercurea-Ciuc, a instalat pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă“ primul infochioşc turistic al Capitalei, cu sprijinul Ministerului Transporturilor. „Tourist Informator“ este un automat digital, dotat cu trei ecrane touchscreen, receptor telefonic antivandalizare, imprimantă, cameră web integrată şi cameră exterioară pentru transmiterea imaginilor live din Piaţa Unirii.

Călătorii pot accesa informaţiile turistice referitoare la Bucureşti şi la celelalte oraşe aflate deja în reţea - Braşov, Predeal, Buşteni, Sinaia, Bran, Mamaia, Miercurea-Ciuc şi Piatra-Neamţ. Telefonul ataşat sistemului poate fi utilizat gratuit de către călători pentru a contacta unităţile înscrise în sistem, informaţiile se pot printa, iar infochioşcul funcţionează şi ca hotspot, dând posibilitatea călătorilor să se conecteze gratuit la internet. Utilizatorii pot găsi informaţii despre cazare
, gastronomie, servicii turistice, atracţii locale, muzee, biserici, instituţii culturale, zone de agrement, trasee turistice, arii protejate, starea vremii, mersul trenurilor, transport
în comun, excursii şi evenimente, dar şi hărţi, adrese, telefoane utile şi imagini webcam.

Sistemul afişează datele de contact ale unităţilor, imaginile acestora, localizarea lor pe hartă, modalităţile de acces, tarifele practicate şi dotările. Informaţiile apar în română, franceză, engleză şi germană. Luna aceasta, un nou punct de orientare va fi instalat la Gara de Nord. Reprezentanţii companiei au mai încercat să monteze alte două aparate în centrul Bucureştiului, însă primăria le-a refuzat aprobările, invocând instalarea „Sistemului Interactiv Teritorial de Informare a Cetăţenilor“.

Angajatorii spanioli au recrutat din România 2.716 lucrători în agricultură, în primele opt luni din 2008

Angajatorii spanioli au recrutat în primele opt luni ale anului în curs, în România, 2.716 persoane ca lucrători sezonieri în agricultură, conform datelor Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), informează Agerpres.

Numărul total al locurilor de muncă oferite de angajatorii din Spania a fost de 3.928, dar numărul persoanelor admise la selecţii a fost mai mic.

Selecţiile de personal au avut loc în acest an în diverse judeţe din România. În ianuarie au fost selectate 20 de persoane din Dâmboviţa pentru a lucra în agricultură pe o perioadă de şase luni, în Dolj - 280 de persoane/opt luni, Prahova - 60 persoane/cinci luni, în Vâlcea - 93 persoane/cinci luni.

În martie au avut loc două selecţii, în Teleorman - 48 persoane (52 de locuri oferite) şi Călăraşi - 630 persoane (841 locuri).

În aprilie au avut loc cinci selecţii - Olt (155 persoane/187 locuri), ANOFM - 25 persoane, Argeş (97 persoane/104 locuri), Buzău (30 persoane/60 locuri), Dâmboviţa (40 persoane/160 locuri), iar în mai trei selecţii - Galaţi (105 persoane/130 locuri), Constanţa (120 persoane/676 locuri), Dolj (203 persoane).

Prea puţine locuri de cazare în campusurile universitare din ţară

Odată cu venirea toamnei şi începerea noului an universitar, revine şi problema cazărilor. 200 de mii de studenţi se bat pe cele 100 de mii de locuri disponibile în cămine. La fel ca în fiecare an, cel mai mare
deficit se înregistrează în marile centre universitare: Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi, scriu jurnaliştii de la Evenimentul Zilei. Consecinţa este că preţul chiriilor a explodat din nou.

Tinerii care vor să studieze în centrele universitare din marile oraşe ţin cont
, în primul rând, de locurile de cazare
ale universităţilor, dar şi de preţuri. În Iaşi, un loc de cazare în cămin costă între 90 şi 150 de lei
pe lună.

Cea mai mare parte a complexurilor studenţeşti sunt situate în centrul oraşelor, astfel încât în sesiune tinerii pot găsi aproape orice la îndemână. Dacă au noroc, beneficiază inclusiv de acces la internet gratuit în cameră, cabinete medicale modernizate şi chiar şi un Centru de Consiliere şi Orientare Profesională. Este cazul celor cazaţi în Campusul Regie din Capitală.

Tot în Capitală, cele 19 cămine ale ASE-ului au în total aproape 6000 de locuri. Însă, pentru a se putea caza aici, studenţii trebuie să fi obţinut o medie cât mai bună la admitere.

În Cluj, cele mai multe cămine studenţeşti se găsesc într-unul din cele trei campusuri ale oraşului: Haşdeu, Observatorului şi Mărăşti. Cei care nu reuşesc să obţină locuri în campusuri se pot caza în mai multe internate şcolare transformate în cămine.

În schimb, în Timişoara, tinerii sunt obligaţi să aleagă varianta apartamentelor închiriate, întrucât instituţiile de învăţământ superior nu pot acoperi cererea de locuri în campus. Dintre cei 5 mii de studenţi înscrişi în anul I la Universitatea de Vest, numai 10% vor primi locuri în cămine.

Pentru cei care nu obţin locuri în cămine rămâne varianta cea mai costisitoare, cea a închirierii de garsoniere sau apartamente. Şi se pare că cererea este foarte mare, întrucât numărul apartamentelor de închiriat, spre exemplu, s-a dublat, faţă de anul trecut. Pentru un apartament cu două camere chiria poate ajunge până la 450 de euro
pe lună.

Drumurile naţionale din România: Şantiere eterne care înghit bani şi nervi

ucrări care par că nu se mai termină niciodată, muncitori în veşnice pauze de odihnă, cratere în asfalt care se adâncesc de la o zi la alta şi şoferi care îşi varsă năduful de câte ori mai trec printr-o groapă. De ani de zile, aşa arată mai multe drumuri naţionale din România: şantiere eterne care înghit bani şi nervi.

Reabilitarea DN 17 în Pasul Tihuţa a început în 2004 şi urma să fie finalizată trei ani mai târziu. Iată că au trecut patru ani şi numai 65% din lucrări sunt gata.

După mai multe amânări, firma
din Israel s-a angajat să termine de reparat cei 25 de km de drum în vara anului viitor. Reprezentanţii companiei dau vina pe vreme pentru întârzierea rebilitării.

DN 66 Simeria Petroşani e plin de gropi şi denivelări pe toţi cei 80 de kilometri aflaţi în reparaţii de şapte ani.

Primul termen de finalizare a lucrărilor a fost în vara anului 2006. Pentru că lucările nu au fost terminate, muncitorii au primit alte două termene de graţie. Ultimul dintre acestea expiră în noiembrie, însă şoseaua este departe de a fi reabilitată.

La drum lucrează trei constructori, care spun că au primit bani cu întârziere de la Guvern şi că sumele primite au fost mai mici decât cele din contract.

Aparatură medicală de peste 500.000 de euro în Spitalul Judeţean Constanţa

Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa a primit în dotare aparatură medicală de peste 500.000 de euro pentru mai multe secţii, fondurile fiind asigurate de Ministerul Sănătăţii Publice, transmite NewsIn.

Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Florian Stoian, a declarat, astăzi, că spitalul ducea lipsă de aparatură medicală performantă. Recent, secţia de cardiologie a fost dotată cu un ecograf doppler color în valoare de 35.000 de euro
, iar cea de neurologie cu un sistem pentru electroencefalografie în valoare de 17.000 de euro, aparatură care este deja în folosinţă.

Şi secţiile de obstetrică-ginecologie, care nu au beneficiat de mult timp de aparatură nouă, au primit trei mese standard de consultaţie, două paturi de terapie intensivă pentru operaţiile de cezariană, un aspirator intrauterin şi trei aparate de ecocardiografie pentru a urmări bătăile inimii la nou-născuţi.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa va mai primi unsprezece aparate de ventilaţie artificială în valoare de 529.000 de euro şi un ecograf cu utilizare multiplă de 23.000 de euro, toate fiind achiziţionate cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii.

Adolescentii harghiteni se drogheaza cu semintele unei plante ornamentale

Primaria Miercurea Ciuc a luat decizia indepartarii si distrugerii mai multor plante ornamentale de ciumafaie, aflate in centrul orasului, dupa ce a primit reclamatii ca adolescentii consuma semintele pentru efectul lor halucinogen. Viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Antal Attila, a declarat vineri pentru Agerpres ca, recent, doi adolescenti au ajuns la urgenta cu simptome ce ar fi indicat faptul ca ar fi consumat substante cu efect halucinogen. Ulterior, acestia ar fi spus ca au mancat semintele unei plante
ornamentale din centrul orasului. Este vorba de "Datura stramonium", numita popular si "ciumafaie", care are niste flori foarte frumoase, dar care face parte din categoria plantelor toxice. Antal Attila a spus ca primaria nu a luat in considerare faptul ca anumiti oameni incearca lucruri care nu sunt firesti, dar imediat dupa primirea sesizarii s-a luat decizia indepartarii si distrugerii plantelor din centrul orasului. "Vom avea mai multa grija de acum incolo ce plante ornamentale vom pune in oras", a spus viceprimarul municipiului. La randul sau, medicului
Centrului de Prevenire, Evaluare si Consilier Atidrog Harghita, dr. Zsolt Czimbalmos, a explicat ca semintele acestei plante contin atropina si scopolamina, doua substante care actioneaza la nivelul terminatiilor nervoase si care pot da diverse simptome, de la dilatare pupilara, lipsa secretiilor, pana la halucinatii vizuale. Dr. Czimbalmos a tinut sa precizeze pentru Agerpres ca aceste substante nu sunt interzise de lege si nu intra in competenta Centrului Antidrog, dar, in urma unei sesizari primite, s-a luat decizia alertarii Primariei Miercurea Ciuc, pentru distrugerea florilor. Potrivit specialistilor, in cultura americana Datura stramonium este folosita de mii de ani ca planta medicinala, fumul de la frunzele uscate ameliorand crizele de astm
. De asemenea, aceasta planta era folosita ca stupefiant de preotii Zuni din America de Nord, cu scopul de a intra in contact cu zeii. "Datura" mai era utilizata in Europa ca afrodiziac, iar in China si Peru se punea in bere.
In prezent se foloseste doar ca planta de ornament datorita florilor foarte frumoase.

Asociaţia pentru protecţia liliecilor din România organizează Noaptea Europeana a Liliecilor

oaptea Europeană a Liliecilor este un eveniment organizat în fiecare an, în august - septembrie în peste 30 de ţări europene, în cadrul căruia au loc excursii, expoziţii, prezentări şi sunt oferite materiale informaţionale în diferite oraşe şi regiuni europene.

Scopul acestui eveniment este de a aduce oamenii mai aproape de aceste animale unice, de a familiariza cu viaţa lor şi de atrage atenţia publicului larg asupra periclitării populaţiilor de lilieci.

În România, acest eveniment este sărbătorit în fiecare an prin manifestări organizate de Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România (A.P.L.R.), cu sediul în Satul Mare
. În acest an, evenimentul va avea loc la Constanţa având ca parteneri: Grupul de Cercetare şi Educaţie Ecologică "Monachus", Constanţa şi Facultatea de Ştiinţele Naturii şi Ştiinţe Agricole, Constanţa şi beneficiind de sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa.

Evenimentul se adresează publicului de toate vârstele. În cadrul acestuia, va avea loc o prezentare cu informaţii variate despre modul de viaţă şi comportament al liliecilor, despre importanţa lor ca unice mamifere activ zburătoare, precum şi despre modalităţile în care pot fi ocrotiţi. La apusul soarelui va fi organizată o demonstraţie cu detectorul de ultrasunete în Parcul Tăbăcărie, urmărindu-se dezvăluirea modalităţii prin care liliecii, micile "spirite ale nopţii", îşi urmăresc şi capturează prada, principiu ce a stat la baza radarelor moderne.

Există multe superstiţii şi temeri legate de aceste misterioase mamifere zburătoare ale nopţii, ce nu-şi găsesc echivalentul în realitate. Se cunosc aproape 1000 de specii şi subspecii actuale, repartizate pe mai multe familii, răspândite în toată lumea, cu excepţia regiunilor polare şi a insulelor izolate din Oceanele Atlantic şi Pacific.

În România, trăiesc 30 de specii de lilieci din totalul de 45 de specii europene, reprezentând aproape 30 % din fauna noastră de mamifere. Cu un relief foarte variat, ce include Munţii Carpaţi şi Delta Dunării, ţara noastră furnizează multe habitate pentru populaţii importante de lilieci. Arealele carstice extinse, cu mai mult de 12.000 de peşteri naturale
, găzduiesc o mare diversitate şi abundenţă de lilieci.

Liliecii sunt animale majoritatea nocturne, insectivore, consumând pe noapte 1000 de ţânţari, pe distanţa de 6 cm. Se estimează că, dacă speciile de lilieci ar dispărea, agricultura ar dispărea în 6 - 8 ani, iar pădurile în 10 ani. În unele ţări, agricultorii îi folosesc împotriva insectelor dăunătoare.La ora actuală, populaţiile de lilieci sunt în declin numeric, unele chiar dispărând. Cauzele majore: pierderea habitatelor, uciderea lor cu pietre sau lămpi cu gaz, introducerea sau dispariţia de specii, utilizarea de insecticide în agricultură, etc.