luni, 17 august 2009

Ambasadorul american din Irak a scăpat teafăr dintr-un atac cu bombă

Ambasadorul american din Irak, Chris Hill, a scăpat teafăr dintr-un atac cu bombă care a vizat convoiul în care se deplasa, în sudul ţării, a anunţat ambasada americană.

O bombă amplasată la marginea drumului a explodat când convoiul ambasadei trecea prin privincia Thiqar. Nici ambasadorul, nici vreun membru al personalului nu a fost rănit.

Atacul intervine la două săptămâni după ce trupele combatante americane s-au retras din oraşe.

Thiqar este în sudul Irakului, la circa 240 de kilometri sud de Bagdad.

În iunie, un atentat cu maşină-capcană a fost comis într-o piaţă din această provincie, cel puţin 37 de persoane fiind ucise.