joi, 27 august 2009

Paulo Coelho face cadouri pentru cititori, pe blog

Paulo Coelho, unul dintre cei mai vânduţi autori ai lumii, a postat pe blogul său două nuvele încă nepublicate şi o colecţie de texte deja traduse, cadou pentru cititori, de ziua lui.

Acesta a împlinit, ieri, 62 de ani. "Este darul meu către voi, de ziua mea", scrie Coelho pe Twitter.

Textele pot fi citite în mai multe limbi şi sunt postate în diferite formate.

Prima nuvela, "El Camino del Arco" este povestea unui arcaş care împărtăşeşte învăţăturile unui copil din sat. Scriitorul brazilian foloseşte metafora arcaşului pentru a sugera eforturile cotidiene cu care ne confruntăm permanent.