miercuri, 8 iulie 2009

Aparatură medicală de peste 500.000 de euro în Spitalul Judeţean Constanţa

Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa a primit în dotare aparatură medicală de peste 500.000 de euro pentru mai multe secţii, fondurile fiind asigurate de Ministerul Sănătăţii Publice, transmite NewsIn.

Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Florian Stoian, a declarat, astăzi, că spitalul ducea lipsă de aparatură medicală performantă. Recent, secţia de cardiologie a fost dotată cu un ecograf doppler color în valoare de 35.000 de euro
, iar cea de neurologie cu un sistem pentru electroencefalografie în valoare de 17.000 de euro, aparatură care este deja în folosinţă.

Şi secţiile de obstetrică-ginecologie, care nu au beneficiat de mult timp de aparatură nouă, au primit trei mese standard de consultaţie, două paturi de terapie intensivă pentru operaţiile de cezariană, un aspirator intrauterin şi trei aparate de ecocardiografie pentru a urmări bătăile inimii la nou-născuţi.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa va mai primi unsprezece aparate de ventilaţie artificială în valoare de 529.000 de euro şi un ecograf cu utilizare multiplă de 23.000 de euro, toate fiind achiziţionate cu fonduri de la Ministerul Sănătăţii.