"Am plans la Imnul Romaniei"

Evadata din comunism, Roxana Maracineanu a devenit prima campioana mondiala din istoria natatiei franceze.

Roxana Maracineanu este unul dintre romanii care au facut istorie pentru o alta tara. Povestea Roxanei este demna de o ecranizare la Hollywood. Fugita din Romania comunista in 1984, impreuna cu parintii, pustoaica din Bucuresti a devenit, in 1998, prima campioana mondiala la natatie a Frantei. Retrasa din sportul de performanta in urma cu trei ani, Roxana (32 de ani), care lucreaza acum pentru firma de echipament de natatie TYR.

EVZ: Cum ai ajuns sa concurezi pentru Franta?
Roxana Maracineanu: E o poveste cu final fericit. In 1984 am avut sansa sa fugim din Romania. Tata era inginer si fusese trimis sa lucreze in Algeria, unde avusese loc un cutremur. Mai intai a reusit sa-i ia acolo pe mama si pe fratele meu, iar dupa un an si pe mine. Cand ne-am reunit, am fugit cu totii in Franta, la Blois, unde am cerut azil politic. O vreme am stat intr-un centru de tranzit pentru refugiati. A fost greu, fiindca am luat viata
de la zero, dar incet-incet am reusit sa ne integram.

Ce te-a marcat atunci cand ai ajuns intr-o tara occidentala?
Aveam noua ani, asa ca amintirile mele din tara erau doar frumoase. Am sesizat schimbarea atunci cand am vazut ca putem cumpara banane si portocale in fiecare zi, nu doar de Craciun.

In copilarie ai cochetat cu gimnastica, dar apoi ai ajuns la natatie...
Da, fiindca metodele spartane folosite de antrenorii romani de gimnastica m-au indepartat de acest sport. Am inceput natatia la bazinul 23 August si imi amintesc si acum ce rece era apa din piscina. In Franta, am avut sansa sa ajung la un club mare.

„Medaliile sunt suta la suta franceze”

Cum te simteai ca romanca ascultand „La Marseillaise”, imnul Frantei, pe podium?
Chiar daca sunt romanca, eu consider ca medaliile mele sunt suta la suta franceze. Pe podium, m-am gandit intotdeauna ca mi-am facut datoria fata de parinti si antrenori, care s-au sacrificat pentru mine. Am evitat sa intru in jocul presei franceze, care accentueaza foarte mult notiunea de patriotism atunci cand vine vorba despre un campion „adoptat”, pentru a pune in evidenta cat de bine sunt tratati strainii.

La Olimpiada din 2000 ai luat medalia de argint la 200 metri spate, fiind invinsa de o romanca...
A fost o mare deceptie. Mi-am intrecut toate adversarele cunoscute, dar m-a invins Diana Mocanu, o sportiva venita de nicaieri. Nimeni nu stia mai nimic despre ea. Am fost si eu surprinsa cand, in timp
ce ascultam Imnul Romaniei cantat pentru Diana, au inceput sa-mi curga lacrimile.

Presa vremii a suspectat-o pe Mocanu de dopaj...
Stiu. Si eu am fost intrebata de multe ori de jurnalistii francezi despre acest lucru. Am spus-o si o repet: nu m-am simtit furata la Sydney. Dar, pana la urma, doar Diana stie adevarul. Sper ca totul este in regula pentru ea.

In Romania, campionii din natatie nu castiga bani multi. In Franta cum este?
In raport cu alte sporturi, nu e grozav. Pot sa ma mandresc ca, in Franta, eu am adus natatia in lumina reflectoarelor. Acum se castiga ceva mai bine decat pe vremea mea. De exemplu, eu aveam un venit de vreo sase ori mai mic decat Laure Manaudou, noua stea a natatiei franceze. Abia de curand am reusit sa-mi cumpar un apartament in Paris.